Din culisele pokerului: Sam Angel, partea 1

În Las Vegas-ul de altădată, o lume plină de personaje strălucitoare, niciunul nu era mai pregnant ca "Suitcase" Sam Angel. În ciuda faptului că avea doar cinci picioare în înălţime, personalitatea sa măreaţă — adorată de unii, dispreţuită de alţii — îl făcea să pară un uriaş. Când a fost întrebat despre Angel, Crandell Addington a chicotit năucit. "Lumea este plină de poveşti despre Suitcase Sam Angel. Lucrurile pe care le-a făcut tipul ăsta…."

Aproape toate poveştile despre viaţa lui Angel s-au întâmplat după ce a pus piciorul prima dată în Las Vegas în mai 1950. Anterior, fusese în armată în timpul celui de-al doilea război mondial, dal cele mai bune "poveşti din război" ale sale au loc de fapt în Sin City.

Intrarea sa în lumea jocurilor de noroc pe miză mare s-a produs imediat după ce a ajuns acolo. Nick "The Greek" Dandalos, faimosul jucător care a pierdut milioane în faţa lui Johnny Moss în seria legendară de partide de poker heads-up de la Horseshoe Casino din 1951, l-a angajat ca şofer personal. În această postură, Angel s-a bucurat de o perspectivă intimă a felului de a fi al acestui tip misterios.

"Odată m-a pus să încarc nişte cutii de carton vechi din garaj în portbagaj şi să le duc la cazinou," a spus Angel. "S-a dovedit că erau pline cu bani. Nu ştiu, dar bănuiesc că Nick simţea că garajul său este un loc mai sigur în care să-şi ţină banii decât la bancă. În zilele acelea probabil că aşa era."

Probabil inspirat de faptele glorioase de la mese ale lui Dandalos, Angel a început să joace poker pe mize din ce în ce mai mari, având o ascensiune rapidă, până când a ajuns să joace la cele mai importante partide din oraş din anii 1960. Cel mai bun era la razz, dar nu s-a dat înapoi atunci când jucători de jocuri de noroc din Texas, precum Johnny Moss, Doyle Brunson şi Crandell Addington au început să răspândească partide de no-limit Texas hold'em. De fapt, în 1967 la Golden Nugget, Angel a jucat una dintre primele sale partide de no-limit hold'em pe miză mare din Las Vegas. Când jocul a migrat mai târziu la Dunes, Angel s-a mutat odată cu el, în speranţa că într-o zi va juca hold'em la fel de bine ca şi texanii.

Numărul jucătorilor de razz care încercau să stăpânească hold'em-ul era mare — din fericire, Angel câştigase deja o avere din vânzarea brăţărilor cu diamante şi ceasurilor Rolex către cei care jucau pe miză mare. Finnd într-o continuă mişcare, îşi ducea marfa într-un geamantan pe care nu-l scăpa din ochi şi astfel şi-a câştigat porecla pe care o va purta toată viaţa. Un vânzător înnăscut, avea abilitatea de a relaţiona cu aproape orice persoană pe care o întâlnea. Îi plăcea să râdă şi să-i facă şi pe ceilalţi să râdă cu el. În timp ce rostea salutul său — "Hello, how are you?" — întotdeauna prelungea ultimul cuvânt în aşa fel încât să obţină un zâmbet.

Angel şi valiza sa au devenit ceva obişnuit la World Series of Poker, fiind parte din eveniment la fel ca şi covoarele jerpelite şi chelneriţele de cocktail de la Horseshoe. Organiza o vânzare la orice masă goală care era cel mai aproape de acţiune, expunându-şi produsele ca un vânzător ambulant de la un bazar din Marrakesh. Felul său de a acţiona nu-l deranja deloc pe proprietarul Horseshoe, Benny Binion. De fapt, în mai multe ocazii Binion chiar l-a ajutat pe Angel să-şi vândă marfa, strigând, "Sam Angel este aici. Cine are nevoie de bijuterii?"

Angel îşi petrecea rareori timpul la World Series doar expunându-şi marfa. De obicei participa la orice eveniment la care credea că are şanse rezonabile de câştig, de cele mai multe ori razz şi deuce-to-seven lowball. Această strategie era un de succes. În timpul carierei sale la WSOP s-a calificat la patru mese finale şi a câştigat două brăţări de aur, ambele la razz.

Succesul său la turneele de razz nu îi surprindea pe cei cu care juca regulat. "Sam era un bun jucător de razz, unul chiar foarte bun," a confirmat Addington. "Dar avea obiceiul să bea şi avea un temperament teribil, ceea ce, bineînţeles, făcea să se enerveze foarte tare atunci când era învins. Se enerva mai uşor decât oricine altcineva."
Temperamentul exploziv al lui Angel putea fi pus, în cea mai mare parte, pe seama consumului de alcool. Într-o zi normală începea să bea la amiază, în general câteva Heineken-uri înainte de a trece la Seagram V.O. Canadian Whisky.

"Doctorul mi-a spus că nu mai pot să beau," s-a confesat odată lui Todd Brunson.

"Şi nu o să mai bei niciodată, Sam?"

"Ba da şi nici nu o să beau mai puţin."

Din cauză că era foarte cunoscut, a devenit o ţintă uşoară pentru hoţi. A spus odată că fusese jefuit de peste 130 de ori în viaţa sa. Într-un astfel de incident, trei hoţi i-au furat din maşină bijuterii în valoare de $130.000 în Las Vegas, în anul 1984. În timp, aceste furturi au început să-i marcheze atât veniturile cât şi moralul.

"Prea mulţi ştiu despre afacerea mea şi nu mai am nicun sfert," s-a lamentat el. "Este de ajuns pentru a te face să pângi. Era o vreme când făceam bani oriunde mă duceam în acest oraş. Câştigam milioane şi cheltuiam milioane. Aveam cele mai bune relaţii cu bijuterii din lume şi toate erau legitime. Nu am vândut niciodată lucruri false. Dar am devenit un pion al acestor ticăloşi care m-au furat şi m-au furat şi m-au tot furat."

Cu fondurile împuţinate, a început să joace din ce în ce mai puţin poker. Când un reporter l-a întrebat de ce nu a încercat să-şi reconstruiască bankroll-ul jucând la limite mai mici, Angel i-a tăiat-o. "Dacă nu-mi permit să joc la limitele cele mai mari, nu joc deloc."

Pentru o persoană care se presupune că a dat o petrecere cu 1.700 de invitaţi în zilele sale bune de la mijlocul anilor 1970, a juca poker pe mize mici era un afront la stima sa de sine, dar pentru tot restul vieţii sale, acesta era singurul lucru pe care l-a mai putut face.

• 
• 
• Trimite unui prieten
• Printeaza