Nota editurii: PokerNews întâmpină Anul Nou cu o serie de interviuri cu experţi din industria pokerului, în care aceştia sunt rugaţi să îşi împărtăşească vederile asupra trecutului, prezentului şi, mai ales, a viitorului jocului. Pe parcursul următoarelor zile, opiniile acestor experţi vor ajuta la a trasa conturul lumii moderne a pokerului şi a face previziuni asupra a ce va aduce nou în aceasta anul 2009. Trebuie subliniat faptul că punctele de vedere exprimate nu coincid, neapărat, cu cele ale echipei PokerNews.
Cei intervievaţi în acest episod sunt: fondatorul PokerDB, Nat Arem; Pauly „Dr. Pauly" McGuire, autorul blogului „Tao of Poker" şi, de asemenea, editorialist pentru Bluff Magazine;
Matthew Parvis, şeful de editură al Bluff Magazine; Matthew Savage, cunoscutul director de turnee şi manager al camerei de poker Commerce Casino şi jucătorul de elită, Barry Greenstein, membru al Team PokerStars Pro.
Întrebarea de astăzi: Va aduce anul 2009 un mediu reglementat oficial pentru jocul de poker online la nivel federal în Statele Unite?
Nat Arem: Nu, acest lucru nu se va întâmpla în 2009. Ar fi absolut şocant să se întâmple. Mi se pare pur şi simplu foarte puţin probabil. Cred că într-o zi se va întâmpla, însă nu în 2009.
Dr. Pauly: Cu siguranţă nu. Sunt o grămadă de probleme momentan şi aceasta e ultima grijă a politicienilor şi a liderilor noştri. Odată cu venirea la funcţie a lui Obama, grija lor principală este aceea de a asigura o tranziţie uşoară către noua administraţie şi de a pune bazele pentru ceea ce consideră ei că trebuie să se schimbe. Nu cred că, în contextul schimbărilor preconizate de Obama şi al susţinerii de care se bucură acestea, pokerul pe internet va fi inclus în valul iniţial de reforme, din păcate.
Matthew Parvis: Nu cred că vom avea un mediu reglementat oficial în 2009. Cred, însă, că vom începe să observăm o mişcare din ce în ce mai puternică de susţinere a unui asemenea proiect. Am speranţe mari pentru revigorarea PPA şi susţinerea din partea Senatului democrat pentru desprinderea aproape completă a pokerului de UIGEA, pentru care depunem eforturi de atâta timp. Cred că se vor face paşi înainte in 2009 şi că, odată cu asta, vor fi aduse în discuţie noi idei pentru reglementarea pokerului pe internet în Statele Unite, însă nu cred că vom avea încă o legislaţie completă la sfârşitul lui 2009. Cred că pur şi simplu nu este suficient timp pentru a rezolva toate problemele. Aş zice că, mai degrabă, undeva în următorii patru ani ne putem aştepta la aşa ceva.
Matthew Savage: Mă îndoiesc, deoarece această problemă nu pare să fie tocmai în vârful agendei guvernamentale. Chestiunile legate de economie şi terorism par a fi mult mai importante pentru lume, şi pe bună dreptate.
Barry Greenstein: Singurul răspuns pe care îl pot da este: sper că da; aceasta deoarece, atunci când am mers la Congres, cu PPA, şi am făcut lobby, dintre politicienii cu care am stat de vorbă, numai unul din aproximativ 40 s-a opus ideii. Mulţi dintre ei joacă poker sau au angajaţi care joacă, astfel că nu sunt împotriva unui asemenea proiect. Pe de altă parte, singura problemă, chiar dacă una minoră, pe care şi-o pun aceştia este cum ar primi opinia publică aprobarea unei legislaţii în favoarea jocurilor de noroc pe internet acum, când ne aflăm în război cu Irak şi într-o situaţie de criză pe plan intern, în contextul prăbuşirii financiare care a avut loc. Ei se gândesc că nu ar da prea bine aşa ceva, însă toţi par să fie de acord că nu e nimic în neregulă cu a lăsa oamenii să joace poker de acasă, pe internet, iar dacă mai putem să percepem şi o taxă pentru asta, cu atât mai bine. Cam aşa gândesc ei problema.
Cum s-a văzut şi în cazul pronosticului meu anterior, cei de la Washington se mişcă mai greu şi nu reacţionează decât dacă au şi ei ceva de câştigat, într-un fel sau altul; de aceea facem acest lobby şi încercăm să ajutăm la campanii şi să îi eliminăm pe politicienii care par mai preocupaţi să se amestece în treburile altora decât să îşi facă datoria faţă de alegători. Aşa că e discutabil dacă 2009 va fi anul în care se va rezolva această problemă. Eu sper şi sunt şi mulţi alţii care speră. Însă cu siguranţă nu va fi aceasta prima grijă a administraţiei Obama. Mai mult ca sigur, Obama, o va lăsă în grija altora, dar nu cred că, în momentul în care va ajunge pe biroul său, ar fi el în stare să respingă acest proiect. Dacă, însă, aşa cum speră cei mai mulţi, se va aproba o excepţie la prevederile UIGEA, aceasta se va întâmpla în 2009.