European Poker Tour relocalizează etapa din Rusia în Ucraina
2009-07-27 Haley Hintze
PokerStars.com European Poker Tour a anunţat că ediţia din August 2009 a EPT Russian Open, programată pentru Moscova, a fost mutată la Kiev, Ucraina şi a fost reintitulată EPT Kiev Sports Poker Championship. Mutarea a fost necesară datorită unei schimbări recente în legislaţia de poker care afectează statutul pokerului în acea ţară, ceea ce face imposibil ca un turneu să fie găzduit la Moscova.
Noua etapă EPT Kiev, programată pentru aceeaşi perioadă, 18-23 august 2009, este organizată cu ajutorul Ukrainian Poker Federation (Federaţia de Poker din Ucraina) şi autorizată de Ministerul Tineretului, Familiei şi Sportului din această ţară. Evenimentul va avea un buy-in de €5.000 (€4.700+300).
Cei care s-au calificat online la PokerStars şi au câştigat deja locuri la ediţia de la Moscova vor beneficia de reprogramarea călătoriei la Kiev pentru noul eveniment EPT; totuşi, Stars a anunţat că în loc de a accepta pachetul pentru EPT Kiev, jucătorii pot folosi de asemenea locurile câştigate la alt eveniment EPT viitor sau pot primi suma de bani echivalentă.
Noua ediţie EPT Kiev marchează şi începutul sezonului şase EPT, prima jumătate a acestui program fiind deja publicată. Mai multe informaţii despre noua etapă European Poker Tour din Kiev sunt disponibile la http://www.europeanpokertour.com .