Cinematografia modernă este o unealtă minunată pentru a învăţa jucătorii, pentru că depăşeşte barierele culturale într-un mod în care foarte puţine metode de învăţare o pot face. Tot ce trebuie să faci este să asculţi sfaturile pe care le găseşti într-o varietate de filme şi apoi să-ţi aduci aminte de relaţiile dintre ele atunci când joci poker. Acum asta nu înseamnă că poţi folosi în mod repetat un sfat din Goodfellas în conversaţie în timp ce joci, dar înseamnă că ar trebui să ţii cont de conceptele care derivă din acestea.
Deşi Charlie Sheen a avut succes cu serialul său de televiziune Doi bărbaţi şi jumătate, rolul care i-a adus cei mai mulţi fani, a fost cel din
Platoon, în care a jucat rolul unui soldat proaspăt întors din război. În probabil cel mai bun rol al lui Sheen (pe lângă Wall Street), aventura tânărului Chris Taylor ne-a oferit o viziune superbă asupra conflictelor morale ce au caracterizat perioada respectivă, cu diferite forţe politice şi sociale luptând pentru a-şi impune punctele de vedere în Statele Unite pe perioada războiului. Deşi pare lipsă de fair play să comparăm pokerul cu războiul, deoarece pokerul este doar un joc, dialogurile stelare (şi povestea în sine) din film ne pot oferii adevărate lecţii de viaţă şi de poker.
"Acum cred, uitându-mă în urmă, că noi nu ne-am luptat cu inamicii, noi ne-am luptat cu noi înşine." -- Chris Taylor
Când te aşezi la o masă de poker, fii pregătit de război de durată.
Unul dintre motivele pentru care jucătorii buni continuă să câştige titluri şi bani serioşi, este că ei înţeleg acest concept. Asta înseamnă să faci anumite lucruri înainte să înceapă jocul propriu zis, în aşa fel încât să fii pregătit mental şi fizic în momentul în care începi să joci .
Această pregătire poate diferi de la om la om, fie să tragi de fiare, fie să te culci devreme cu o zi înaintea turneului pentru a fi în formă, toate aceste sunt lucruri obligatorii pentru un jucător de poker care vrea să aibă succes. Într-adevăr, unii jucători pot trăi ca nişte vedete de rock pentru o perioadă, dar în final, acest stil de viaţă îi va distruge şi va afecta şi jocul lor de la mese. Dacă eşti băiat deştept, te vei pregăti asemenea celor mai buni atleţi din lume şi te vei comporta ca un campion, dacă vrei să reuşeşti în poker.
Dacă descoperi o slăbiciune în jocul tău, renunţă la orgoliul tău şi repară ce-i stricat.
Motivul principal pentru care jucătorii slabi continuă să piardă, este că ei refuză să-şi analizeze jocul cu ochi obiectivi. Aceşti jucători refuză să îşi descopere punctele slabe, să nu mai vorbim de corectarea acestora. Mulţi jucători slabi sunt atât de orgolioşi (crezând că ei nu pot face nimic greşit) că preferă să repete la nesfârşit anumite greşeli, decât să înveţe un pic şi să încerce să joace corect .
Caută neîncetat greşelile din jocul tău şi corectează tot ce faci greşit . O să îţi mulţumeşti când vei începe să câştigi.
Dacă simţi că nu eşti pregătit, ai încredere în tine şi abţine-te.
Cu toate că unii jucători macho cred că se pot descurca indiferent de ce le zice inspiraţia, mulţi profesionişti de elită ne sfătuiesc să procedăm exact invers Sunt zile în care e bine să jucăm şi zile în care mai bine nu. Dacă nu eşti în apele tale sau ceva îţi spune că mai bine ai face o pauză, fă-ţi un obicei din a-ţi asculta instinctele.
The Tao Te Ching ne învaţă că de multe ori soluţia ideală este să nu facem nimic. Dacă vrei să aplici asta în poker, înseamnă să aştepţi momentul oportun pentru a acţiona, deoarece vor apărea mereu momente bune şi nu are sens să joci când condiţiile nu sunt ideale. Dacă nu te poţi concentra la joc, trebuie să fii în stare să te convingi să te ridici şi să pleci, în loc să insişti într-o situaţie care îţi poate periclita bankroll-ul sau sistemul de gândire.
Pentru mai multe sfaturi despre cum îţi poţi îmbunătăţi jocul, intră la secţiunea de strategie, şi nu uita nici să ne urmăreşti pe Twitter.