În Texas Holdem, Perechea de Aşi este evident cea mai bună mână posibilă. Poţi să îi numeşti cum vrei, dar îi poţi primi doar o dată la fiecare 220 de mâini (conform statisticilor). În realitate se poate întâmpla să îi întâlneşti mai des sau mai rar, în cazul în care ai o zi mai proastă, de exemplu.
Jucătorii neexperimentaţi comit frecvent o greşeală fundamentală, dar se întâmplă şi la cei mai buni jucători din lume. Când primeşti o pereche de aşi într-un joc pe bani No Limit, s-ar putea, din instinct, să îţi pariezi imediat toţi banii. Întrebarea pe care o pun eu aici este...de ce?
Indiferent dacă joci live sau online, joc pe bani sau turneu, scopul tău trebuie să fie să îţi joci mâna în
cel mai profitabil mod posibil.
Dacă eşti genul de jucător care se pune mereu all-in cu aşii (sau KK, QQ şi JJ) atunci ratezi nişte ocazii de aur. De cele mai multe ori, cu AA ai posibilitatea de a construi poturi frumuşele. Dar un lucru este deosebit de important cu pereche de aşi: se poate întâmpla şi să pierzi potul sau chiar toţi banii tăi împotriva unei mâini mai slabe.
Hai să aruncăm o privire din punct de vedere logic. Dacă ai aşii în poziţie din faţă şi deschizi cu raise, ar TREBUI să fii plătit doar de jucători care au AK, AQ sau perechi. Şansele ca adversarii tăi să aibă AK sau AQ sunt destul de mici, deoarece ti ai deja doi aşi în mână. Astfel poţi presupune că cel care te plăteşte are pereche, deşi dacă jucătorul respectiv are multe jetoane sau este un maniac, poate avea orice două cărţi. Oricum, când ai aşi, vrei să te plătească cineva sau şi mai bine, să îţi facă re-raise!
Dacă ai o poziţie de mijloc sau eşti pe buton, evident trebuie să dai re-raise. Scopul tău este să încerci să minimalizezi numărul de jucători care să vadă flopul. Dacă plăteşti sec la un raise preflop, trebuie să fii pregătit că poţi pierde potul, chiar dacă porneşti cu avantaj. Dacă nu reuşeşti să elimini jucătorii din pot, le oferi şansa să prindă ceva puternic, mărind şansele tale de a pierde potul.
Zilele trecut jucam un turneu şi eram în poziţia de cutoff cu destul de multe jetoane. Abia am fost mutat la masa respectivă, deci nu aveam nici un fel de informaţii despre ceilalţi jucători. Am fost servit cu o pereche de aşi şi am putut vedea cum un jucător a deschis cu raise şi cinci alţi jucători l-au plătit. În situaţia asta, dacă plăteam şi eu, puteam să dau de necaz, aşa că am mers all-in. Din cei şase jucători au plătit 2, unu cu AK (exact cum m-am aşteptat) şi celălalt cu J-x (?). Am reuşit să câştig potul şi să mă triplez.
În Limit Holdem stau altfel lucrurile. Nu îţi poţi proteja mâna ca în No Limit, deci riscurile ca să pierzi sunt mai mari. Principiile de bază de la No Limit rămân valabile totuşi. Vrei să te plătească cineva şi preferi să îţi dea re-raise. Încearcă să urmăreşti atent adversarii tăi, oricât de dureros ar fi asta, pentru că se întâmplă să fii obligat să arunci aşii chiar şi în jocul ăsta.
Din păcate, cei mai mulţi jucători nu doresc să joace poker frumos. Ei preferă să meargă all-in preflop, deseori rezultatul fiind, evident, că toţi adversarii renunţă la cărţile lor, ratând astfel ocazii fantastice de a acumula jetoane. Poate fi tactica potrivită la turnee, dar şi acolo există metode mai bune juca profitabil. Joacă jocul aşa cum scrie la carte, câştigă jetoane când ai mâinile potrivite şi întotdeauna fii atent la cărţile periculoase de pe turn. Tot ce poţi spera în jocul acesta este ca norocul să vină şi pe strada ta, măcar când îţi pui toate jetoane la bătaie, iar când primeşti o pereche de aşi preflop, poţi fii sigur că eşti în avantaj mare.