Psihologia sportului şi a pokerului Partea 1

Dacă aş fi spus oricărui dintre prietenii mei şi familiei că cer sfatul unui psiholog sportiv expert, cred că s-ar fi râs de mine până în 2010. Sunt foarte departe de a fi un atlet şi am nevoie de un sport… orice, la fel de mult cum am nevoie de un căutător de talente, un body guard sau de o dublură.

Dar pokerul este diferit, este un unificator excelent, este o arenă în care cei dintre noi care nu pot lovi mingea pot concura câteodată cu cei mai buni cu o şansă reală de a-i învinge. Chiar dacă poţi numi pokerul sport sau nu, cred că este destul de clar unde poate fi de ajutor un psiholog sportiv. Deşi este în esenţă un joc matematic, elementele jocurilor de noroc, banii, agresivitatea, ego-ul şi competiţia sunt suficiente pentru a-l face un joc în care te poţi 'sufoca' deseori. Atunci poţi lăsa emoţiile să-ţi controleze acţiunile şi să priveşti bankroll-ul diminuându-se sub ochii tăi pentru că laşi nervii să-ţi ia jetoanele.

Ultimele 12 luni au fost destul de neîndurătoare pentru mine ca jucător, m-am simţit ca şi cum aş fi fost muşcat de şarpe şi aş fi fost cel mai ghinionist jucător de pe planetă. Mi-a mers destul de rău pentru o perioadă lungă de timp, intrând în mod constant cu mâini mari în mâini şi mai mari şi depăşind cu mult partea mea cinstită de ghinion. S-a ajuns până în punctul în care mă aşteptam să am ghinion de fiecare dată când investeam bani în pot, ceea ce în schimb mi-a afectat modul de joc. Am devenit mai fricos, alegeam să controlez potul mai des, să caut confruntări ieftine cu monştri sau să fac overbet pentru a termina mâna cât mai repede posibil. De asemenea am fost foarte leneş ca şi jucător, neimplicându-mă prea mult sau deloc pentru a-mi îmbunătăţi jocul.

"Ei bine, ştii că tot ce mi-ai povestit până acum este o vrăjeală, nu? A replicat antrenorul psihic de joc Jared Tendler în timpul primei noastre întâlniri. În mod clar nu a fost ceea ce mă aşteptam, cred că mă pregătisem puţin mai mult pentru unul dintre acele momente 'vizualizează-te câştigând' încât am asociat psihologia sportivă pe care am văzut-o la TV, când tot ce trebuie să facă un sportiv este să se imagineze cum marchează un gol/marchează o gaură/îşi doboară adversarul şi se va întâmpla ca prin magie.

Dar Tendler nu cu asta se ocupă, el este de fapt consultant calificat şi m-a informat că cine eşti este ce faci la masa de poker şi în orice alt domeniu al vieţii. Fiinţele umane sunt destinate să repete aceeaşi greşeală la nesfârşit şi treaba lui Jared este să afle de ce făceam ceea ce făceam şi de a mă învăţa cum să mă schimb

Am presupus că aveam de-a face cu până la trei probleme conectate între ele. În primul rând mă victimizam; chiar credeam că am fost mai ghinionist decât oricine şi că eram într-un fel blestemat. A doua problemă a fost că dintr-o dată mi-era foarte frică să risc la masa de poker, optând orice variantă mai sigură sau mai mică din câte puteam găsi în orice situaţie. În sfârşit, nu petreceam nici un moment departe de mesele de joc pentru a învăţa mai mult şi chiar vedeam învăţatul ca pe o sarcină neplăcută. Este destul de clar să vezi că mentalitatea mea de victimă era legată de aversiunea mea în ceea ce priveşte riscul, dar am fost surprins atunci când Jared mi-a spus că acestea două creează de asemenea şi lenea din afara câmpului de joc. Jared a reuşit într-un final să mă facă să realizez că îmi foloseam fixaţia pe ghinion ca pe o scuză de a nu mai studia, că îmi spuneam că nu mai are rost să învăţ pentru a deveni mai bun dacă voi avea ghinion oricum.

A avut dreptate, un bec mi s-a aprins deasupra capului şi, după puţin scepticism, dintr-o dată am fost convertit.

În loc să mă ducă într-o mare călătorie spirituală cu o căldare de bani la sfârşitul ei, călătoria în care m-a dus Jared este mult mai lentă, ca atunci când eşti blocat în trafic şi avansezi puţin câte puţin, dar constant. Este vorba despre mici schimbări de fiecare dată când joc, mai degrabă decât să încerc să reinventez roata.

De exemplu, pentru a mă vindeca de frica de risc, trebuia să-mi imaginez că trebuie probabil că mă arunc în cea mai înfricoşătoare situaţie de poker pe care pot să mi-o imaginez (îmi trece prin minte să joc împotriva lui durrrr fără a-mi vedea toate cărţile), dar de fapt ideea este de fapt să-mi fac o notiţă de fiecare dată când mă aflu într-o situaţie în care mi-e frică să risc şi de ce exact, după sesiune mă simt astfel, pentru a înţelege mai bine de ce mi-a fost deodată frică să pariez.

Alt exemplu de mică schimbare, referitor la dezgustul meu pentru studiu în afara meselor de joc a fost de fapt, mi-am dat seama, că nu alegeam situaţia corectă în care să lucrez. În mod normal aş fi ales cele mai mari mâini câştigătoare sau pierzătoare pentru analiză, sau pe cele la care am fost depăşit, dar Jared a subliniat repede care este eroarea în această alegere, din moment ce cele mai multe dintre aceste mâini erau standard şi nu se poate învăţa foarte mult din ele. În loc să studiez, alegând aceste mâini îmi realimentam dispoziţia curentă, păcălindu-mă că am devenit mai bun, mai prost sau mai ghinionist decât eram de fapt numai pentru că alegeam o singură mână si o analizam.

E mult mai bine să notez fiecare mână care mână care mi-a blocat drumul, orice mână care m-a făcut să mă opresc sau probabil să nu gândesc limpede, orice mână la care am simţit că îmi bate inima mai tare sau că sunt confuz. Acestea erau mâinile din care aveam în mod clar ceva de învăţat; chiar dacă nu erau neapărat mâinile în care merg banii pe masă. În loc să-mi schimb modul de a juca poker, mi-am schimbat modul de a învăţa, construindu-mi capacitatea de a acumula mai mult în afara jocului propriu-zis.

Deci aşa am reuşit să îmi revin, acum fiind vorba doar despre a pune în practică…

Fii alături de noi săptămâna viitoare pentru partea a 2-a.

• 
• 
• Trimite unui prieten
• Printeaza