Recenzie de carte de poker: 'Deal Me In' de Stephen John şi Marvin Karlins

Recenzie de carte de poker: 'Deal Me In' de Stephen John şi Marvin Karlins 0001

Prima carte care a apărut din cea mai recentă afacere a lui Phil Hellmuth, Jr., Phil's House Publishing, Deal Me In de Stephen John şi Marvin Karlins, este o colecţie de poveşti foarte citită şi atractivă, despre aproximativ 20 dintre cei mai faimoşi şi mai bine văzuţi jucători de poker. Foarte frumos ilustrată, cu peste 150 de fotografii, cartea nu numai că oferă cronici despre evenimentele importante din vieţile fiecăruia dintre jucători, dar şi prezintă colectiv o viziune mai generală despre intrarea pokerului în zona de proeminenţă culturală din ultimele câteva decade.

Autorii John şi Karlins au făcut interviuri cu fiecare dintre jucători, în cele mai multe din cazuri refăcând răspunsurile jucătorilor şi transformându-le în relatări la persoana întâi. Excepţiile sunt capitolul lui Chris "Jesus" Ferguson, care este relatat la persoana a treia, şi cel al lui Erik Seidel pentru care Hellmuth a luat interviul şi a scris naraţiunea. Ca editor al Kentucky Sports Report, John are experienţă în intervievarea atleţilor şi în relatarea poveştilor acestora. Karlins, pe de altă parte, a fost co-autor de cărţi cu fostul agent FBI agent Joe Navarro, inclusiv la Read 'Em And Reap, o carte despre poker bine-cotată, din 2006.

Se pare că profesioniştii au fost mai întâi să explice modul în care au făcut prima dată cunoştinţă cu pokerul, apoi să-şi relateze experienţele pe măsură ce îşi urmau drumul către elita pokerului. Poveştile jucătorilor au în comun traiectorii narative paralele despre cum fiecare a început de la baza ierarhiei de poker şi au ajuns undeva aproape de vârf. Totuşi, poveştile demonstrează o mare varietate, iar relatările individuale sunt uneori dureroase, instructive şi chiar inspiratoare.

Anumite teme comune se reliefează de la capitol la capitol, totuşi. Atât Doyle Brunson cât şi Chad Brown vorbesc mult despre carierele lor atletice şi cum , în cele din urmă pokerul le-a satisfăcut mai mult dorinţa de competiţie decât sportul. Câţiva împărtăşesc detalii despre cum au primit familiile lor carierele pe care ei le-au ales, cu experienţele anumitor jucători – cum ar fi Jennifer Harman şi Hellmuth – dovedindu-se a fi mai dificile decât ale altora. De asemenea, unii discută despre luptele pe care le-au dus cu problemele generate de jocurile de noroc, iar puţini, inclusiv Johnny Chan şi Chau Giang, vorbesc despre cum au suferit de greşelile pe care le-au făcut atunci când şi-au pierdut câştigurile de la poker la alte jocuri de cazinou.

Giang şi Scotty Nguyen descriu cum au plecat din Vietnamul sfâşiat de război, au ajuns în America, şi despre luptele pe care le-au avut de înfruntat înainte de a ajunge cineva la poker. Povestea lui Nguyen este în mod special emoţionantă şi probabil poate surprinde unii cititori cu adâncimea sa emoţională. Povestea lui Layne Flack despre lupta sa cu dependenţa de droguri şi comportamentul auto-distructiv este la fel de proeminentă, deşi Flack reuşeşte cu succes să evite să devină prea sentimental, folosindu-şi simţul umorului.

Existe şi alte momente mai luminoase pe parcursul cărţii. Capitolul lui Allen Cunningham arată că profesionistul domol în vorbă din California posedă o calitate nesperată de a-şi înfrumuseţa relatarea cu povestioare amuzante. Capiolul lui Dave "Devilfish" Ulliott conţine de asemenea numeroase glume, britanicul amintindu-şi mai întâi despre începuturile sale ca jucător mai precaut, având apoi succes la cele mai dure partide underground din U.K.

O altă temă din Deal Me In este colegialitatea care există între jucătorii profesionişti de poker, mai mulţi jucători reliefând relaţiile care, nu numai că i-au ajutat în carierele lor, dar au dat şi un sens nou vieţii lor. Atât Harman cât şi Flack discută despre prietenia lor cu Daniel Negreanu şi despre importanţa acesteia pentru carierele lor (şi pentru bunăstarea lor). Annie Duke vorbeşte despre relaţia cu fratele său, Howard Lederer, şi despre sfaturile pe care el i le-a dat, în special la începutul carierei sale. Seidel şi Lederer povestesc despre zilele în care jucau împreună la Mayfair Club, şi despre faptul că se bazau unul pe celălalt dar şi pe ceilalţi jucători când venea vorba despre joc. Chiar şi Phil Ivey, care mărturiseşte "Nu sunt chiar atât de închis cum sunt portretizat," spune că prietenia sa cu ceilalţi profesionişti este foarte importantă şi chiar îl influenţează.

Întreaga carte, într-un fel, subliniază acest simţ al comunităţii care există printre profesionişti, toţi având cel puţin câteva experienţe comune care îi face să se susţină unul pe celălalt. Cartea se încheie cu trei capitole despre "tinerele speranţe" — Tom Dwan, Annette Obrestad şi Peter Eastgate — un efort considerabil de a invita noii jucători (şi generaţia pe care ei o reprezintă) într-o tradiţie mai vastă. Toţi trei dau dovadă de umilinţă şi despre cunoştinţă că majoritatea sunt în faţa lor, şi toţi sunt un bun exemplu în ceea ce priveşte gloria pe care o au la poker, vorbind şi despre semnificaţia relativă a pokerului în vieţile lor.

Capitolele au între 12-20 de pagini, şi astfel nu prezintă neapărat portrete semnificative despre fiecare dintre jucători. Unele decizii editoriale au fost puţin surprinzătoare — de exemplu, în capitolul lui Carlos Mortensen acesta nici nu pomeneşte măcar de victoria sa de la evenimentul principal WSOP 2001. Totuşi, acesta este probabil un lucru pozitiv pentru cartea ca întreg, adică nu repetă simplu aceleaşi poeşti pe care le-am auzit sau le-am citit deja despre aceşti jucători.

Pentru cei interesaţi de istoria pokerului, sau despre aceste personalităţi în particular, Deal Me In este cu siguranţă o carte care merită citită. Pe lângă faptul că este distractivă dar şi plină de informaţii, reprezintă de asemenea un lucru semnificativ adăugat colecţiei de opere despre poker şi despre cei care joacă la cel mai înalt nivel.

Name Surname
Martin Harris

MAI POTI CITI:

Alte articole