Episod uluitor în High Stakes Poker cu Phil Galfond în prim plan

Sezonul 7 a fost unul extrem de zbuciumat pentru tradiționala emisiune High Stakes Poker și pe parcurs și-a atras atât critici cât și laude, a trecut prin multe momente de cumpănă și pe alocuri acestea s-au făcut simțite.
Refuzul jucătorilor din echipa Full Tilt Poker de a participa, retragerea gazdei Gabe Kaplan și introducerea lui Norm MacDonald în acest rol, dar și Vinerea Neagră care a afectat puternic sponsorul PokerStars, au fost incidente care fiecare în parte puteau duce la anularea show-ului. Acest lucru nu s-a întâmplat, emisiunea a găsit mereu resurse pentru a merge mai departe, după care
Până la urmă, episodul-diamant (cel puțin din cele difuzate până în prezent în actualul sezon) a apărut în acest week-end, când și cei mai aprigi contestatari au recunoscut pe forumuri că au avut ce vedea.
Cu siguranță că un merit aparte în dezvoltarea unui episod atât de interesant l-au avut invitații din studio. Combinația perfectă a fost formată atât cu nume mari, cât și amatori tentați de faptul că au stat la masă cu profesioniști de clasă mondială. Lista au deschis-o cei doi dubli campioni WSOP, Doyle Brunson și Johnny Chan. Apoi la masă mai erau Antonio Esfandiari și Phil Laak, buni prieteni între ei și oameni de spectacol, nu numai jucători de poker. „Sângele proaspăt” a fost Phil Galfond, iar Robert Croak, Bill Klein și Eric Boneta au ocupat scaunele destinate amatorilor. Dacă primii doi au mai făcut parte dintr-o sesiune în acest sezon, Boneta, un afacerist cu un lanț de magazine de lux, a fost la debutul său în High Stakes Poker.
Iată și distribuția lor la masă:
Scaunul | Jucător |
---|---|
Scaunul 1 | Johnny Chan |
Scaunul 2 | Phil Galfond |
Scaunul 3 | Antonio Esfandiari |
Scaunul 4 | Eric Boneta |
Scaunul 5 | Robert Croak |
Scaunul 6 | Bill Klein |
Scaunul 7 | Doyle Brunson |
Scaunul 8 | Phil Laak |
SPOILER ALERT: Dacă vrei să urmărești mai întâi înregistrarea episodului, citește mai departe doar după ce vizionezi show-ul atașat mai jos.
Dintre toți, pe tot parcursul show-ului s-a remarcat Phil Galfond, un jucător charismatic așa cum știm deja cu toții, integru, cerebral și curajos. Iar stilul său le-a pus adversarilor mari probleme încă de la început. Mărturie poate să depună Phil Laak, după ce a picat în plasa unui bluff bine construit. Laak intrase în mână cu o pereche de dame , dar a pierdut controlul potului în preflop când Galfond, având avantajul butonului, a plusat până la 14.000$ cu
. Laak l-a plătit, la fel a făcut și Klein cu
. Când a venit flopul
, Klein și Laak au pasat acțiunea, iar Galfond a cerut 17.000$. Doar Laak a mai plătit, însă
venit pe turn l-a demoralizat cu siguranță și a pasat din nou acțiunea. În acest punct, Galfond adulmeca deja prada și pariul său de 53.000$ l-a determinat pe Laak să renunțe la cea mai bună carte, crezând eronat că Galfond are un șeptar pentru o chintă.
Imediat, a venit o altă mână în care Galfond a fost câștigător. Și ce mână a fost! Tânărul jucător a deschis partida cu 2.500$ și în mână, iar seniorul mesei, Doyle Brunson, a plătit cu
. Pe masă au venit
, iar Brunson a cerut 6.000$. Galfond l-a plătit și pe turn s-a ivit
, cartea pe care ambii jucători o așteptau și care avea să provoace pentru unul dintre ei o pierdere însemnată. Doyle a cerut 14.000$, suspectând că adversarul său are ceva. Și într-adevăr, Galfond a dus miza la 36.000$. Brunson însă nu se putea despărți de cărțile sale, chiar dacă mâna sa era mai slabă și poate că a și realizat asta. Un
pe river a închis masa, iar Doyle a spus check, așteptând mutarea lui Galfond. Acesta a cerut 54.000$ plin de siguranță. Brunson a plătit în cele din urmă și, înainte să vadă cărțile lui Galfond, a zâmbit amar, în sân, ca și când ar spune „știam, dar cum puteam să renunț?”.
Recitalul Galfond a continuat apoi cu o specialitate a tânărului profesionist. De data aceasta, în fața lui Robert Croak. Phil are o vorbă atunci când încearcă un bluff și cel reușit pe seama lui Laak a fost o demonstrație. „Când pariezi și ești plătit, pariază mai mult data viitoare. Orice ai face, nu te opri”. Cam așa sună acea vorbă și Croak a încercat-o chiar pe seama lui Galfond, uitând un element cheie: trebuie să îți și simți adversarul, să și citești ce ar putea să aibă. Cu în mână, Galfond l-a lăsat pe Croak (
) să își facă de cap cu mizele până la final. Mai întâi, pe flopul
Croak a cerut 5.500$ și Galfond l-a plătit. Istoria s-a repetat când a venit pe turn
, de data aceasta cu câte 10.700$ din partea jucătorilor. Pe river,
l-a făcut pe Croak să mai încerce o lovitură și a pus pe masă alți 15.800$, moment în care Galfond i-a răspuns cu un raise până la 48.500$. Croak eșuase și mâna sa a ajuns direct în pachetul dealerului, Galfond bifând un nou pot important.
Alte mâini interesante i-au avut pe toți jucătorii în centrul atenției. Ușor, episodul s-a apropiat de final și înainte de ultima mână, Galfond era singurul cu un profit de șase cifre.
Scaun | Jucător | Chipuri | Câștiguri/Pierderi |
---|---|---|---|
Scaunul 1 | Johnny Chan | $265,500 | +$65,500 |
Scaunul 2 | Phil Galfond | $312,900 | +112,900 |
Scaunul 3 | Antonio Esfandiari | $382,400 | -$17,600 |
Scaunul 4 | Eric Boneta | $177,500 | -$22,500 |
Scaunul 5 | Robert Croak | $191,200 | -$8,800 |
Scaunul 6 | Bill Klein | $520,200 | +$20,200 |
Scaunul 7 | Doyle Brunson | $83,700 | -$116,300 |
Scaunul 8 | Phil Laak | $166,600 | -$33,400 |
Ultima dispută însă l-a adus puțin cu picioarele pe pământ pe Galfond, iar cel care a reușit să facă asta a fost Bill Klein, cel care în prima sesiune a sezonului pierduse o mică avere la masa High Stakes Poker. Modul în care Klein a reușit să câștige potul cu Galfond este chiar mai impresionant, și iată de ce.
Phil Galfond a ridicat miza la 3.500$ din poziție târzie cu . Robert Croak l-a plătit cu
din big blind, iar Klein a mers mai departe cu
. O fi prins Klein o culoare pe river, îți spui în gând, nu? Vom vedea… Pe masă a venit flopul
, Croak a cerut 5.500$, Klein a dus miza la 17.500$, iar Galfond a plătit. Croak a pus și el diferența, iar pe turn a venit
– chintă la popă pentru Galfond!
Croak a luat piciorul de pe accelerație, dar Klein a cerut 28.000$. Galfond a mai plusat până la 67.000$, Croak s-a aruncat instant și a și plecat de la masă, în timp ce Klein a plătit. a venit pe river. Culoarea lui Klein nu se materializase, dar acesta nu a cedat. În schimb, a cerut 150.000$ într-un bluff pur, incredibil pentru un amator care își luase atâtea picioare în fund (la figurat) de la noroc în prima sesiune încât te-ai gândi că ar avea probleme să pluseze și cu un set de ași.
Galfond a înghițit în sec. „Nu e o carte bună pe river”, a spus cu o voce îngrijorată. Apoi a picat pe gânduri și, în cele din urmă, a aruncat din mână chinta!
Klein, altfel un tip reținut și temperat, a izbucnit de fericire și a dat pe față bluff-ul, moment în care toți adversarii săi, inclusiv Galfond, nu mai conteneau cu laudele și cu aprecierile la adresa jocului psihologic perfect pe care Klein l-a dus la capăt. Și astfel s-a povestea celei mai interesante mâini din cel mai interesant episod High Stakes Poker al sezonului.
Cu asemenea coordonate, abia așteptăm episodul următor din High Stakes Poker și suntem convinși că și tu ești la fel de nerăbdător. Până atunci, urmărește-ne pe Twitter și Facebook pentru a fi la curent cu știrile din lumea pokerului.