EPT Tallinn, ziua 1b: Cinci români calificați mai departe, Oscar Lima lider

Ziua 1b a Main Eventului PokerStars.com European Poker Tour Tallinn s-a încheiat și la conducere este un spaniol de 23 de ani, Oscar Lima.
Lima a trecut nevăzut în mare parte din zi, dar toți ochii vor fi azi pe el datorită numărului de 132.000 cipuri pe care le are în dreptul său. Spaniolul este la prima participare în circuitul EPT și se pare că alegerea de a se înscrie a fost una foarte inspirată. Dacă va reuși să își păstreze avantajul, cine știe unde se poate opri?
Următorul în clasament este finlandezul Jani Sointula, un obișnuit al celor mai mari turnee din lume. În nivelul al doilea, avea deja 77.000 cipuri și, când directorul turneului a anunțat finalul jocului, Sointula avea 123.950 cipuri. Chiar dacă nu a câștigat până acum vreun titlu EPT, are un loc doi după ce a fost învins de Nacho Barbero în heads-up într-un eveniment High Roller la EPT Londra 2010.
La începutul zilei, prevedeam un număr de 200 de jucători care să pună în joc 4.250€ pentru a intra în ziua 1b. În cele din urmă, numărul final a fost de 190, iar dintre ei 60 nu au reușit să se califice pe mai departe, ceea ce înseamnă că în total, ziua a doua are 198 de jucători.
Printre ei se regăsesc și cinci români. Liviu Toderița este cel mai bine clasat cu fix 70.000 cipuri, urmat de Anton Ionel cu 42.600. Cristian Bumbu (33.575), Liviu Ignat (25.700) și Ciprian Hrișcă (15.150) completează plutonul.
În lot mai este și un contingent de jucători din echipa PokerStars. Dario Minieri, JP Kelly și Ville Wahlbeck sunt calificați în ziua a doua alături de colegii lor din ziua 1a, Arnaud Mattern, Richard Toth și Marcin Horecki. Alți profesioniști de succes prezenți la mese sunt Praz Bansi, Martin Jacobson și campionul EPT Praga, Roberto Romanello.
Spre finalul zilei 1b, oficialii turneului au anunțat că fondul de premii a ajuns la 1.071.600€, urmând să fie împărțit între primii 40 de jucători. Dacă un premiu minim este de 6.500€, câștigătorul va încasa 275.000€.
Tentat să joci în cel mai mare turneu online din lume? PokerNews are trei bilete exclusive în Main Eventul WCOOP organizat la PokerStars.