WCOOP, ziua 14: Steve "gboro780" Gross câștigă prima sa brățară WCOOP

O singură brățară a fost acordată în ziua în care s-au împlinit două săptămâni de la startul PokerStars World Championship of Online Poker 2011, iar aceasta a fost adjudecată de unul dintre marii jucători online ai tuturor timpurilor. Steve "gboro780" Gross și-a adăugat o nouă distincție după ce și-a asigurat primul său titlu WCOOP în evenimentul HORSE de 300$. A fost al treilea turneu câștigat de nativul din New Jersey la PokerStars după mutarea sa în Canada din urmă cu puțin timp pentru a-și putea relua cariera în poker.
PokerStars WCOOP 38 - $500 No-Limit Hold’em Heads-Up Two-Day ($350K Guaranteed)
Buy-in | Intrări | Fond de premii |
---|---|---|
$500+$30 | 765 | $382,500 |
Al doilea turneu heads-up al WCOOP 2011 a atras 765 jucători și a generat un fond de premii de 382.500$, iar după cinci runde disputate, lotul de participanți a fost restrâns la 32, mai mulți profesioniști de top având în continuare speranțe să își asigure primul loc în valoare de 95.625$.
Printre cei care au supraviețuit în ziua 1 sunt Grayson "gray31" Ramage, Andras "probirs" Nemeth, Torsten “jetkiss” Brinkmann și Chad "ChadBrownPRO" Brown din Team PokerStars Pro, care caută prima sa masă finală la WCOOP 2011, după ce a fost bubble boy în evenimentul 33.
Cel mai puternic duel în runda a 6-a este Evan "PURPLE"K"99" Parkes împotriva lui Elio "smokrokflok" Fox. Ambii jucători au peste două milioane de dolari câștigați în online (Parkes, de fapt, a trecut de 3,5 milioane), dar încă nu și-au adjudecat vreo brățară WCOOP.
Turneul se rezumă duminică seara și se joacă până la stabilirea unui campion.
PokerStars WCOOP 39 - $300 HORSE ($125K Guaranteed)
Buy-in | Intrări | Fond de premii |
---|---|---|
$300+$20 | 591 | $177,300 |
Intrat la masa finală cu cele mai multe cipuri după ce fusese favorit la eliminare pe parcursul jocului în trei și în două mese, Steve "gboro780" Gross avea să facă un meci aproape perfect într-una din cele mai solicitante variante de poker, dovedind calități excelente în fiecare variantă jucată, de la Hold’em la Stud.
Pas cu pas, Gross a reușit să ajungă în heads-up cu "ViTaMin_F22" și avea un ușor avantaj la cipuri (1.628.370 la 1.326.630), dar nu s-a chinuit în vreun moment să scape de adversarul său și să câștige brățara WCOOP. De fapt a avut nevoie de numai 7 mâini și ultima dintre ele a venit în varianta Razz, unde la finalul împărțirii cărților lucrurile stăteau astfel:
Steve "gboro780" Gross: /
/
"ViTaMin_F22:" /
/
Pe strada a treia și a patra, Gross a condus atacul și a fost mereu plătit de "ViTaMin_F22". Pe a cincia, Gross a avut de a face cu un raise pe care l-a plătit fără să ezite, după care pe a șasea stradă "ViTaMin_F22" a intrat all in și își îmbunătățise mâna la un low 8-5, dar șesarul venit pentru Gross la ultima carte i-a făcut o mână câștigătoare cu 6-5 low. Pentru performanța sa, steve "gboro780" Gross a încasat 33.332,52$.
Loc | Jucător | Premiu |
---|---|---|
1 | Steve "gboro780" Gross | $33,332.52 |
2 | ViTaMin_F22 | $24,378.75 |
3 | playitsafe | $17,907.30 |
4 | Alex "joiso" Kostritsyn | $13,297.50 |
5 | bisbiki78 | $8,865 |
6 | Kyle "KJulius10" Julius | $6,205.50 |
7 | CACAFOGO | $3,989.60 |
8 | Kaas81 | $2,659.50 |
PokerNews oferă informații detaliate despre World Championship Of Online Poker în fiecare zi, așa că rămâi în contact cu noi pentru a fi la curent cu reușitele celui mai important festival de poker online din lume.
Pentru știri, updateuri și alte informații, urmărește-ne pe Twitter și dă-ne like pe pagina de Facebook.