AGCC s-a răzgândit „la solicitarea poliției”

AGCC s-a răzgândit „la solicitarea poliției” 0001

Cu numai câteva zile în urmă,Comisia de Control a Jocurilor de Noroc din Alderney (AGCC)transmitea printr-o scrisoare deschisă că, odată cu anularea licenței Full Tilt Poker, nu va mai centraliza și nu va mai avea vreun rol în procesul de recuperare al banilor jucătorilor, iar păgubiții ar trebui să se adreseze autorităților locale.

Subit, ieri seară AGCC a postat un comunicat prin care se implica din nou în scandalul din care, vrând nevrând, oricum face parte și în care are un rol cheie. E drept, a fost nevoie de intervenția poliției pentru ca AGCC să își asume în continuare rolul său, dar după ce s-a întâmplat asta, Comisia din Alderney a postat următorul comunicat pe siteul său:

„La solicitarea organelor de poliție, AGCC va continua să inventarieze plângerile jucătorilor: aceste înregistrări vor fi puse la dispoziția poliției. Totuși, ca urmare a revocării licențelor Full Tilt Poker, AGCC nu mai are autoritatea necesară să intermedieze și să arbitreze disputele jucătorilor cu Full Tilt (cu excepția jucătorilor care locuiesc în Elveția)”.
Rolul acesta însă nu înseamnă prea mare lucru, atâta timp cât se construiește doar o bază de date a „victimelor Full Tilt”, până la urmă bază de date care deja ar trebui să existe pe serverele fostei camere de poker și care ar trebui să fie destul de ușor de analizat de autoritățile competente.

Marea veste pe care o așteaptă toți jucătorii cu fonduri blocate în Full Tilt, aceea că Groupe Bernard Tapie a ajuns la o înțelegere cu Departamentul de Justiție din SUA (DOJ) și planul de salvare al camerei de joc poate să meargă înainte, nu există încă în realitate.

Pentru alte știri din lumea pokerului, urmărește-ne pe Twitter și pe Facebook.

Name Surname
The One Last Dime

MAI POTI CITI:

Alte articole