Adrien Allain câștigă titlul WPT Amneville pentru 310.000 euro

Circuitul World Poker Tour devine de la etapă la etapă tot mai interesant și accentul pus pe piața franceză se dovedește din nou un loz câștigător pentru organizatorii evenimentelor de poker.
După succesul avut de ediția record a WSOP Europe, WPT confirmă că Franța este într-o mare ascensiune în privința pokerului, iar cei 379 de jucători care au pus în joc un buy-in de 3.500€ pentru a intra la mese au generat un fond de premii care a garantat pentru primii trei jucători premii de șase cifre în euro.
La finalul main eventului, cel care să triumfe în WPT Amneville a fost Adrien Allain, jucător care deja confirmă așteptările pe care analiștii le au în privința lui. Intrat la masa finală cu a doua stivă de cipuri, Allain s-a văzut rapid redus la jumătate din ele, dar și-a revenit la fel de repede când a fost plătit cu ași în mână de un adversar cu un as dominat. Apoi a venit o mână în care a câștigat o situație all in cu împotriva lui Arnaud Trouer cu
pe masa
.
Dacă Trouer a fost eliminat în acel punct, Allain a pus stăpânire pe turneu și în scurt timp avea să se găsească în heads-up împotriva lui Jordane Ouin, cu un avantaj masiv de partea sa. Chiar dacă Ouin a reușit să recupereze și să dubleze într-un punct decisiv, în cele din urmă Allain s-a impus când Ouin a intrat all in cu , dar avea de bătut perechea
. Masa nu a adus vreun popă sau vreo soluție mai pretențioasă, iar turneul s-a încheiat în acel punct.
Iată plățile mesei finale:
1 | Adrien Allain | 310.633€ |
2 | Jordane Ouin | 170.365€ |
3 | Thibaud Guenegou | 113.580€ |
4 | Scott Baumstein | 80.640€ |
5 | Michel Konieczny | 60.197€ |
6 | Arnaud Trouer | 47.700€ |
Chiar dacă nu a prins masa finală, românul Ovidiu Balaj a reușit să intre în premiile turneului și s-a clasat pe locul 19, încasând 9.654€. Eliminarea sa a venit într-o mână în care Arnaud Trouer l-a plusat în preflop cât să îl pună all in. Balaj a plătit cu , dar a fost bătut de francez cu
în mână.
Pentru alte știri din poker, urmărește-ne pe Twitter și Facebook.
Foto: PartyPoker Blog