PCA 2012, High Roller, ziua 2: Koon conduce masa finală

Jason Koon

Masa finală în High Rollerul PokerStars Caribbean Adventure 2012 de 25.000$ s-a format după zece ore de joc desfășurate azi noapte. La start erau 56 de participanți, dar la finalul zilei, lotul a fost micșorat până la opt participanți, iar Jason Koon este lider cu 1.646.000 cipuri.

Koon nu este străin de evenimentele cu intrare ridicată, dar nu a prins niciodată vreun premiu într-un turneu de peste 10.000$ buy-in. Din 2008 încoace, Jason este o prezență constantă în circuit și are 427.251$ în câștiguri. Cel mai mare premiu live obținut de el a venit în Octombrie 2010 când s-a clasat al patrulea în Main Eventul World Poker Tour Festa Al Lago desfășurat în incinta cazinoului Bellagio din Las Vegas, unde s-a ales cu 225.680$. Koon și alți șapte jucători au acum asigurat un cec de minim 108.780$, ceea ce înseamnă că indiferent de locul pe care va termina, va avea un supliment financiar serios în lista lui de premii.

Cum doar 16 participanți aveau să prindă un loc în bani, au fost multe nume sonore care să rateze fondul de premii. Printre ei s-au găsit Benny Spindler, Andrew Lichtenberger, Galen Hall, Kevin MacPhee, Jen Harman și Dan Shak. Echipa PokerStars Pro a avut și ea câțiva membri care să iasă înainte de cash-uri, cum ar fi Pierre Neuville, Joe Cada, Barry Greenstein și Ville Wahlbeck.

Pe măsură ce turneul a triat din jucători, Mike McDonald a transmis pe Twitter: "Mă apropiu de bubble, a doua ca mărime din viața mea și a doua ca mărime în această săptămână". Apoi, după ce Keven Stammen și Manny Jo au ieșit din turneu în aceeași mână eliminați de Koon, 17 jucători au rămas. Ironic, următorul eliminat avea să fie chiar McDonald.

„Timex” s-a găsit all-in cu {a-Hearts}{q-Spades} în duel cu Bill Perkins și {a-Spades}{k-Clubs}. Flopul a venit {k-Spades}{j-Clubs}{9-Clubs}, apoi pe turn a picat {j-Diamonds} și pe river {5-Diamonds}, cipurile ajungând la omul de afaceri pentru a-l trimite pe McDonald pe tușă fără premiu, dar și pentru a asigura restului de 16 un cec minim.

A urmat o sarabandă a eliminărilor, jucătorii cu cipuri puține fiind acum siguri că și dacă pierd, tot rămân cu ceva profit. Elio Fox (locul 16, 58.020$), Matt Marafioti (locul 11, 72.250$) și Nick Yunis (locul 9, 79.770$) au fost printre cei care au încheiat conturile cu PCA. La începutul zilei, Yunis era lider și era unul din cei șapte jucători care s-au înscris de două ori, după ce pierduse prima sa stivă de cipuri avută la start. A doua intrare a fost însă plătită de Nick după ce a câștigat un satelit de o singură masă.

Alături de Koon la masa finală va fi un grup extrem de select de jucători: campionul World Series of Poker 2010, Jonathan Duhamel, membrul Team PokerStars Online Randy Lew, Govert Metaal clasat și anul trecut pe locul cinci, Isaac Haxton, Leonid Bilokur, Nicolas Fierro și Michael Telker joacă mâine pentru marele premiu de 1.134.930$.

Așezarea la masa finală

LocJucătorCipuri
1Isaac Haxton762.000
2Leonid Bilokur1.139.000
3Randy Lew197.000
4Jonathan Duhamel1.530.000
5Nicolas Fierro1.181.000
6Jason Koon1.646.000
7Michael Telker397.000
8Govert Metaal545.000

Masa finală se joacă sâmbătă de la ora 13:00 EST (20:00 ora României).

Urmărește-ne pe Twitter și dă-ne Like pe Facebook pentru a fi la curent cu știrile din lumea pokerului și nu numai.[/I]

Name Surname
Donnie Peters

MAI POTI CITI:

Alte articole