EPT Monte Carlo: Grangure a ieșit pe 21. Masa finală, transmisă video, astăzi, pe PokerNews

Bernard Guigon

A patra zi în main eventul Marii Finale PokerStars.com and Monte-Carlo® Casino European Poker Tour s-a încheiat duminică după cinci ore de joc. La finalul zilei, se cunoșteau ultimii opt jucători rămași în turneu, aceiași care azi se vor lupta pentru marele premiu de 1,5 milioane euro. Bernard Guigon va fi lider la masă când se întorc jucătorii pentru ultima zi, având în fața lui 4,9 milioane fise.

Așezarea și numărul fiselor la masa finală EPT Monte Carlo 2012

LocNumeCipuri
1Rodrigo Caprioli2.945.000
2Bernard Guigon4.900.000
3Michael Dietrich1.550.000
4Sergio Castelluccio1.410.000
5Moshin Charania2.215.000
6Daniel Gomez2.665.000
7Clayton Mozdzen1.430.000
8Lucille Cailly2.865.000

Click pentru transmisia live-video a mesei finale (start la 15:30)

Primul eliminat al zilei a fost Andrew Pantling care a intrat cu puținele lui fise all-in, dar a dat peste un adversar cu ași. De asemenea, primul dublu-campion EPT va mai aștepta cel puțin până în sezonul 9, pentru că Vadzim Kursevich, ultimul rămas dintre precedenții câștigători, a ieșit când a împins all-in cu {a-}{8-} și a fost plătit de Ben Vinson cu...{7-Hearts}{3-Hearts}, reușind o culoare de cupă, spre dezamăgirea lui Kursevich.

Românul Tudor Grangure stătea încă bine în turneu când au mai rămas 21 de jucători. Cele opt-nouă sute de mii de fise pe care le avea nu l-au putut însă salva când, cu {a-}{k-}, a intrat într-un duel în preflop cu Jason Wheeler, jucător cu puțin mai multe cipuri, dar la o diferență foarte mică de Tudor. Din păcate, Wheeler s-a trezit în acel punct cu {k-}{k-} în mână, pe masă românul spera să prindă un as și să dubleze, dar nu a fost să fie. Cursa lui în main eventul EPT Monte Carlo s-a încheiat pe locul 21, cu un premiu de 40.000€.

Cipurile nu l-au ținut prea mult nici pe Wheeler și la scurt timp, a ieșit când, cu două perechi, a dat în primul set și n-a putut recupera.

Vinson a intrat în ziua a patra fiind printre primii cinci jucători și a reușit să își dubleze fisele încă din primele două niveluri, parțial și acelei mâini câștigată cu 7-3. Totuși, stilul său l-a dus dintr-o parte în alta a clasamentului de moment și ultima lui mutare a fost să intre all-in cu {9-}{10-}, Andoni Larrabe dând call cu o pereche de nouari. Într-un stil similar s-a curățat și Geert-Jan Potijk, lider la startul zilei. Acesta a intrat all-in cu un 3-bet și {k-}{9-} din small blind, doar pentru ca din big blind un adversar să plătească și să îi riște turneul cu {q-}{q-}, damele rezistând până la capătul mâinii.

Jucătorii clasați pe locul 10 și pe locul 9 au ieșit la distanță de numai câteva secunde unul după altul. Vadzim Markushevski a fost devastat să vadă că este eliminat cu un as dominant, dar pentru că a ieșit la nici un minut după Larrabe i-a câștigat încă 15.000€. Alex Mostafavi a fost al nouălea când cu {a-}{7-} nu a putut trece de Guigon cu doi valeți. Pe măsură ce Mostafavi ieșea de la masă, ceilalți s-au felicitat între ei și au strâns fericiți cipurile, ajungând la masa finală oficială EPT Monte Carlo.
Turneul se reia luni la amiază. Masa finală va fi transmisă în format video cu toate cărțile la vedere și cu o oră întârziere. Streamul poate fi urmărit la acest link, începând cu ora 14:30 CET (15:30 ora României).

De asemenea, echipa de transmisii PokerNews va oferi în continuare detalii în scris, tot cu o oră întârziere.

Urmărește-ne pe Twitter și pe pagina de Facebook pentru noi informații de la EPT și nu numai.

Name Surname
Donnie Peters

MAI POTI CITI:

Alte articole