Antonio Esfandiari, ambasador Ultimate Poker

Ultimate Poker, site care a obținut licența de operare și va lansa în acest an platforma sa în Nevada, SUA, a anunțat marți că l-a contractat pe Antonio Esfandiari ca ambasador de brand.
Esfandiari este cel mai mare câștigător din lume în turneele de poker, având peste 24 de milioane de dolari de-a lungul carierei. Palmaresul său include două titluri World Poker Tour și trei brățări World Series of Poker, inclusiv unica brățară acordată în Big One for One Drop, unde a câștigat un premiu de 18,3 milioane dolari.
Conform unui comunicat de presă transmis de Ultimate Poker, Esfandiari "va fi vocea și imaginea unui adevărat campion, reprezentând un brand dedicat care dorește să devină alegerea numărul unu a jucătorilor de poker online."
"Suntem încântați să îl avem pe Antonio Esfandiari ca reprezentant al companiei," a declarat Tom Breitling, președintele Ultimate Poker. "Antonio este campion în lumea pokerului modern. Acesta își aduce stilul de joc și de viață în arena online, cu o atitudine de om care muncește din greu și joacă nemilos."
Ultimate Poker este deținut de Fertitta Interactive LLC, companie care a primit licența de operare în Nevada în Octombrie. Fertitta a început dezvoltarea Ultimate Poker când a achiziționat compania de gaming CyberArts Licensing LLC în Octombrie. Ultimate Poker nu are nicio legătură cu Ultimate Bet/Absolute Poker, companie care a falimentat odată cu Vinerea Neagră.