Pokerul online prinde contur în America. Nevada + New Jersey = Love?

Reuters a publicat în această săptămână o informație deosebit de importantă pentru primele două state americane care au adoptat legislații coerente în privința jocurilor de noroc online. Nevada, unde deja funcționează siteurile de poker, alături de New Jersey care se pregătește să acorde licențele și să deschidă piața online până la finalul acestui an, ar putea să dezvolte un parteneriat care să unească fondurile de jucători ale celor două state.
Jim Murren, director executiv al concernului MGM Resorts International, a precizat pentru Reuters că lucrează alături de reprezentanții statului Nevada pentru a crea un cadru de unificare a pieței de jocuri online și că asta s-ar putea întâmpla în prima parte a anului 2014.
“Este foarte probabil ca în 2014 să vedem compactarea fondurilor de jucători între New Jersey și Nevada. Ne bazăm mult pe abilitatea Nevadei de a colabora cu alte state americane pentru a crea mai multă lichiditate în piață”, a declarat Murren.
Murren a subliniat faptul că Nevada are o piață online mult prea mică, iar cifrele recensământului din 2012 confirmă acest lucru, statul fiind populat de 2.759.000 persoane. New Jersey este de trei ori mai mare, cu 8.865.000 locuitori.
A.G. Burnett, președintele Comisiei de Control a Jocurilor de Noroc din Nevada, împărtășește părerea lui Murren.
“Ne dorim foarte mult să compactăm fondurile de jucători. Ca de obicei, ne-am făcut temele și nu am sărit cu capul înainte, dar deja am făcut cercetările necesare și estimările efectelor unui asemenea angajament”, a precizat și Burnett.
MGM nu se bazează doar pe intenții. Compania a făcut deja pași importanți pentru a putea să își unească fondurile de jucători din cele două state. Murren a semnat un acord cu bwin.party pentru a avea o platformă online când deschide serviciile, adică softul PartyPoker. Apoi, prin Boyd Gaming (companie care deține cazinoul Borgata în New Jersey) va putea să aibă licență atât pe Coasta de Est, cât și pe Coasta de Vest.
“Avem o echipă care se ocupă numai de proiectul online, pentru o dezvoltare care să conecteze statele unul după altul pe această piață. Cel puțin 40 de state americane iau în considerare introducerea legislației pentru jocuri online și cele mai vizibile în eforturi sunt New Jersey, New York State, Illinois și California.”
În Aprilie, Nevada a devenit primul stat care să lanseze platforme de jocuri online complet reglementate, Ultimate Poker marcând un punct istoric în acest sens. Caesars îi calcă pe urme și va lansa cât de curând poker pe bani reali prin WSOP.com. New Jersey are ca dată de lansare 26 Noiembrie, iar la finalul lunii Iulie, 37 de companii solicitaseră deja licența.
Fotografii: LasVegasFreeComps.com și aecom.com