Unde sunt acum: Precedenții nouă campioni EPT Barcelona

Al zecelea sezon PokerStars European Poker Tour debutează în această săptămână în Barcelona, Spania. Acolo unde în 2004 lua startul primul main event EPT din istorie, când Alexander Stevic a fost cel mai bun dintr-un lot de 229 participanți și a câștigat 80.000€ în turneul cu intrare de 1.000€. Fără doar și poate, circuitul a făcut pași mari de atunci, așa cum se vede în recenta analiză PokerNews făcută pe numerele sezoanelor trecute.
În continuarea previewului EPT, PokerNews a decis să arunce o privire peste situația campionilor EPT de până acum. Pe lângă Stevic, printre câștigătorii primelor nouă sezoane se numără Jan Boubli, Bjorn-Erik Glenne, Sander Lylloff, Sebastian Ruthenberg, Carter Phillips, Kent Lundmark, Martin Schleich și Mikalai Pobal.
Sezonul 1 (2004) — Alexander Stevic
În 2004, când s-a născut EPT, main eventul a avut o intrare de 1.000 de euro și a atras 229 participanți, generându-se un fond de premii de 229.000€. Masa finală i-a inclus printre alții pe John Kabbaj, Stefan Rapp și Luca Pagano, toți cunoscuți și astăzi în lumea pokerului.

Astea fiind spuse, cel care s-a impus a fost suedezul Alexander Stevic, premiu de 80.000€.
Stevic a prins masa finală și în turneul de 10.000€, EPT Grand Final din Monte Carlo, unde s-a clasat al treilea dintr-un lot de 211 participanți, alegându-se cu 178.000€. Stevic dădea senzația că va fi o vedetă incontestabilă a circuitului pentru ani de zile, dar ulterior, s-a stins.
În 2006 a făcut un modest premiu de 12.660$, după care a dispărut complet din peisaj pentru doi ani de zile. A revenit în 2009 cu un loc 3 în Campeonato Espana De Poker €600 No-Limit Hold’em pentru 18.750€, după care 2010 a fost din nou un an tăcut. În 2011 și 2012, Stevic a jucat ceva mai multe turnee și a încasat 32.693$, respectiv 30.074$, dar fără să mai strălucească la fel ca în urmă cu zece ani – dar putem confirma că se va afla în lotul de participanți al main eventului EPT Barcelona, Sezonul 10.
Sezonul 2 (2005) — Jan Boubli

În 2005, EPT Barcelona a avut un cu totul alt buy-in, 4.000€. Dar mărirea aceasta nu a dus la diluarea lotului. Dimpotrivă, 327 participanți s-au găsit la mese în main event, generând un fond de premii de 1.300.000€. Masa finală de atunci a inclus câteva nume pe care cu siguranță că le cunoașteți, de exemplu Gus Hansen și Patrik Antonius, cei doi clasându-se pe cinci, respectiv trei. În cele din urmă, francezul Jan Boubli a câștigat evenimentul și un premiu de 416.000€ pentru primul loc.
Boubli nu era vreun străin în poker, câștigând premii de cinci cifre în toți anii premergători, pornind din 1996. Mai mult, în 2003 a reușit un cash de 205.443$ după locul doi în World Poker Tour €10,000 Grand Prix de Paris, fiind învins doar de David Benyamine.
După EPT Barcelona 2005, Boubli a făcut 61.790$ în 2006, iar în 2007 a avut cel mai slab an din cariera de până atunci, cu un singur cash de 7.121$. 2008 a fost un an complet nul pentru francez, iar 2009 l-a găsit în revenire, cu locul 4 în €10,000 Grand Prix de Paris unde s-a ales cu 139.259$. Alte patru premii în acel an i-au rotunjit veniturile la un total de 259.503$. În 2010, Boubli a picat din nou la 15.035$, cu o singură intrare în bani, locul 71 chiar la EPT Barcelona, iar acel rezultat este ultimul documentat pentru el.
Sezonul 3 (2006) — Bjorn-Erik Glenne

În 2006, buy-in-ul a fost mărit din nou, de data aceasta la 5.000€, și încă o dată, cifrele au crescut, ajungându-se la 480 participanți în main event și un fond de premii de 2.304.000€. Pentru al treilea an la rând, masa finală a inclus nume mari:Jeff Lisandro și Phil Ivey, eliminați pe locul al șaselea și al doilea. Nu se întâmplă prea des ca Ivey să piardă un heads-up, dar cel care a reușit această victorie rară este norvegianul Bjorn-Erik Glenne, un fost campion de șah.
Premiul de 691.000€ încasat de Glenne a fost de departe cel mai mare din cariera sa până atunci. De fapt, înainte de acest EPT, Glenne avea doar două cash-uri totalizând 10.486$. Succesul i-a dat încredere lui Glenne și acesta a încercat să ducă viața unui profesionist de poker, iar soarta părea bună cu el, când s-a clasat pe 65 în Main Eventul World Series of Poker 2007 pentru 130.288$ și locul 35 în €8,000 EPT Barcelona Open la o lună distanță, pentru un premiu de 14.650€. Din păcate pentru el, aspirațiile sale s-au stins pe parcurs și practic au murit treptat.
Singurul premiu reușit de Glenne de atunci este în 2009, când a terminat al doilea în European Masters of Poker €1,000 No Limit Hold’em din Tallinn pentru 44.640€. De atunci, Glenne a dispărut complet din presa de specialitate.
Sezonul 4 (2007) — Sander Lylloff

EPT Barcelona a continuat să crească și în sezonul 4, au fost 543 jucători la mese în cursa pentru un prim loc de 1.170.700€. În fazele finale au ajuns Johnny Chan, Daniel Negreanu, Katja Thater și Greg Raymer, dar nici unul nu a prins și ultima zi. În schimb, a reușit asta danezul Sander Lylloff, intrat cu a treia stivă de fise la mese.
Lylloff și-a folosit stackul imens pentru a ajunge în ultimii trei participanți, unde îi avea ca adversari pe Mark Teltscher și americanul Greg Dyer. În cele din urmă, Dyer a picat cu în fața lui Lylloff cu
, iar danezul a rămas cu un avantaj de 2:1 în heads-up împotriva lui Teltscher. Cei doi erau prieteni buni și a fost nevoie de doar șase mâini pentru a încheia turneul.
În ultima mână, Teltscher a fost all-in cu și avea un mare avantaj față de Lylloff cu
, dar masa
a stabilit campionul cu trei valeți pentru Lylloff.
Lylloff s-a născut în 7 Aprilie 1982 și este considerat unul din cei mai mari jucători de table din lume, dar a intrat în poker abia în 2001. Interesant, Lylloff și Teltscher erau parteneri în 2005 într-o echipă de Backgammon din Las Vegas, unde au terminat pe locul 2 într-un turneu important. Lylloff a fost ulterior un reprezentant pentru siteul Victory Poker Pro până când acesta s-a închis.
În cei șase ani premergători succesului său de la EPT Barcelona, Lylloff avea doar cinci clasări în premii pentru 94.557$. Cel mai notabil rezultat este un loc 349 în Main Eventul World Series of Poker 2009 pentru 29.911$, în vreme ce premiul cel mai recent este locul 377 în ISPT Wembley pentru 540€.
Sezonul 5 (2008) — Sebastian Ruthenberg

Chiar dacă s-a declarat profesionist în 2006, abia la WSOP 2008 a reușit tânărul Sebastian Ruthenberg să se remarce, câștigând Evenimentul 33: $5,000 World Championship Seven Card Stud Hi-Low Split-8 or Better pentru un premiu de 328.756$ și prima sa brățară de campion mondial (al 5-lea câștigător WSOP din Germania).
La trei luni distanță, Ruthenberg a spulberat un lot de 619 jucători – inclusiv o masă finală care îi includea pe Sam Chartier (locul 7 – 178.000€), Jason Mercier (6 – 227.800€), Davidi Kitai (3 – 455.000€) și Fintan Gavin (2 – 792.000€). Rezultatul său i-a adus un premiu de 1.361.000$.
Ruthenberg, născut în 6 Februarie 1984, a făcut facultatea de informatică și are câștiguri de 3.457.186$ în câștiguri de turneu, cu aproape 2.400.000$ venind în 2008. 2009-2010 au fost ani „mici” pentru neamț, câștigurile sale în acea perioadă ajungând la 81.650$. Situația s-a schimbat radical în 2011, când Ruthenberg a reușit să facă un profit de 442.238$, inclusiv un loc 55 în Main Eventul WSOP pentru un premiu de 130.997$ și un loc 2 într-un side event european, EPT Berlin €10,000 No Limit Hold’em 8 Max, pentru 115.000€.
Succesul lui Ruthenberg i-a adus un loc în Team PokerStars Pro și continuă să reprezinte siteul cu succes atât în evenimente live cât și în online. Fără îndoială, Ruthenberg este cel mai realizat și cel mai relevant campion EPT dat de Barcelona.
Sezonul 6 (2009) — Carter Phillips

În 26 Octombrie 2009, Carter Phillips făcea 21 de ani. Cu o lună înainte, câștigase 850.000$ în Main Eventul EPT Barcelona. Turneul a atras 478 participanți și a creat un fond de premii de 3.832.000€, Phillips învingând o masă finală care i-a inclus pe Matt Lapossie (7 – 120.000€), Asa Smith (5 – 200.000€) și Marc Goodwin (2 – 500.000€).
Lupta heads-up din acel an a fost un moment antologic în istoria EPT. Carter avea la start 8,01 milioane de fise, în vreme ce Goodwin avea 6,37 milioane. Liderul s-a schimbat rapid și Carter a suferit timp de trei ore, până când Phillips a reușit să revendice din nou prima poziție și să închidă turneul.
La un an distanță, Carter era considerat una din marile speranțe ale pokerului, iar la WSOP a confirmat acest statut. Fostul stundent din Charlotte care juca online sub aliasul “bdybldngpkr” a terminat câștigând prima brățară în evenimentul 16: $1,500 No-Limit Hold’em Six-Handed pentru 482.774$. Lovitura parcă nu era suficientă, așa că Phillips și-a mai adăugat o brățară în Evenimentul 31: $1,500 No-Limit Hold’em cu o victorie care valora 664.130$. Mai mult, în acel heads-up l-a bătut pe campionul main eventului WSOP, Joe Cada.
Phillips are peste 2.600.000$ în carieră și continuă să găsească drumul spre succes în poker.
Sezonul 7 (2010) — Kent Lundmark

În cei doi ani premergători victoriei sale, suedezul Kent Lundmark, născut în 1988, avea deja câteva cash-uri de cinci cifre, inclusiv 66.000$ la PokerStars Caribbean Adventure 2010 și locul al doilea în Nordic Masters of Poker Main Event 2010 pentru 69.911$. Apoi, în Noiembrie 2010, Lundmark a ieșit în față când a câștigat EPT Barcelona pentru 1.127.604$.
A reușit asta învingând un număr de 757 adversari, inclusiv o masă finală cu Francesco Notaro (8 – 70.000€), Thor Stang (6 – 130.000€), Konstantin Puchkov (3 – 300.000€) și Jesus Cortes Lizano (2 – 525.000€).
Lundmark a dominat ultima zi și în heads-up și-a fructificat avantajul în numai 20 de minute, eliminându-l pe Lizano pentru a deveni campion EPT.
Lundmark s-a apucat de poker imediat după ce a terminat liceul și de atunci călătorește în circuitele majore ale Europei, făcând 219.989$, 186.249$ și 132.843$ în cei trei ani care au urmat. Printre cele mai notabile realizări se numără un loc 2 în Unibet Open Paris Main Event 2012 pentru 98.051$, primul loc într-un side event Full Tilt Poker UKIPT Galway £1,000 pentru 48.050£, și locul al doilea în EPT Sanremo €2,000 NLHE Bounty pentru 30.500€.
Sezonul 8 (2011) — Martin Schleich

Cu doi ani în urmă, toți ochii erau pe Team PokerStars Pro Eugene Katchalov la EPT Barcelona, încercând să dobândească Tripla Coroană compusă din victorii în cele trei mari circuite: WPT, WSOP și EPT. Eugene a ratat victoria, în fața lui s-a impus germanul Martin Schleich, urcând pe prima poziție într-un lot de 811 participanți pentru un premiu întâi de 850.000€.
Schleich juca poker la nivel amator, fiind angajat ca reprezentant de relații cu clienții, a început să joace cash din 2006, dar în cele din urmă s-a reorientat spre turnee. Decizia a avut un impact major, evident, dar de atunci, lucrurile au fost destul de tăcute pentru german, cu un singur premiu reușit în ultimii doi ani: locul 22 în PokerStars Caribbean Adventure $2,000 No-Limit Hold’em Leader Board Event 2012 pentru 6.410$.
Sezonul 9 (2012) — Mikalai Pobal

Este puțin devreme să vorbim despre starea carierei campionului en-titre, a trecut un singur an de la rezultatul său. Mikalai Pobal, originar din Belarus, a avut de învins o masă finală grea în 2012, câștigând 1.007.550€ , cu 1.082 intrări care au creat un fond de premii de 5.247.700€.
Masa finală de anul trecut i-a inclus pe John Juanda (locul 8 – 76.100€), românul Sinel Anton (locul 6 – 178.400€), Anaras Alekberovas (locul 4 – 301.750€), Joni Jouhkimainen (3 – 404.050€) și Ilari “Ilari FIN” Sahamies (2 – 629.700€).
Înainte de această victorie, pobal a încasat o singură dată, locul 104 la EPT Berlin 2012 pentru 7.500€. După victoria din Barcelona, Pobal a mai intrat în bani și a terminat pe 10 în EPT Sanremo €10,000 No-Limit Hold’em 8 Max 2012 pentru 20.600€.
Interviul cu Pobal după victoria din EPT Barcelona 2012:
EPT Barcelona se desfășoară în perioada 26 August – 8 Septembrie, având trei turnee de bază: Super High Rollerul de 50.000€, Main Eventul de 5.300€ și High Rollerul de 10.300€.