Shak, Selbst și Esfandiari, lideri la masa finală a Super High Rollerului PCA 2014

Dan Shak

A doua zi în cadrul turneului PokerStars Caribbean Adventure Super High Roller s-a încheiat odată cu formarea mesei finale oficiale. După o luptă lungă cu multe vedete căzute pe parcurs și un joc dur în bubble, lider de moment este chiar vrăjitorul turneelor High Roller, Dan Shak. Acesta are 3.700.000 de fise, suficient de mult cât să o depășească pe reprezentanta Team PokerStars Pro, Vanessa Selbst.

Așezarea la masa finală:

LocJucătorFise
1Ole Schemion280,000
2Tony Gregg410,000
3Antonio Esfandiari2,830,000
4Matt Glantz480,000
5Fabian Quoss2,640,000
6Vanessa Selbst3,645,000
7Dan Shak3,700,000

După cum vedeți, vorbim de o masă finală extrem de puternică, una care include numai jucători high-profile în poker. Cu siguranță că noaptea de marți va fi una aprinsă, pentru că unul dintre cei șapte rămași se va alege cu marele premiu de 1.629.940$. Până atunci, toți jucătorii rămași au un cash minim asigurat de 277.080$.

La startul zilei 2, erau 40 de participanți în concurs. Eliminările au venit în ritmul lor natural pe măsură ce nivelurile au trecut și blindurile au crescut. Când s-a luat pauza de cină înaintea rundei, mai erau 12 jucători, mai fiind necesari alți patru eliminați pentru a se încheia ziua.

Bryn Kenney a devenit prima victimă după cină când a ajuns all-in cu {a-Spades}{k-Hearts} împotriva Vanessei Selbst cu {a-Clubs}{9-Clubs}. Kenney era favorit să dubleze, dar pe masa {j-Clubs}{7-Clubs}{7-Diamonds}{6-Clubs}{q-Hearts}, Selbst a făcut culoarea și a câștigat disputa.

Apoi, Igor Kurganov nu a reușit nici el să câștige în fața Vanessei. Rusul mizase totul pe {4-Spades}{4-Diamonds} și Selbst, cu {a-Hearts}{k-Diamonds}, a prins o pereche mai bună pe riverul mesei {6-Hearts}{5-Diamonds}{5-Spades}{6-Diamonds}{k-Hearts}.

Pe locul 10 a terminat Max Altergott. Chiar dacă Selbst s-a implicat și în această mână, cel care a semnat eliminarea a fost liderul curent al clasamentului Global Poker Index Player of the Year, Ole Schemion. Altergott a intrat all-in din buton, Selbst a dat call din small blind, iar Schemion a plătit și el din big blind. Selbst și Schemion au dat check până la capăt pe masa {j-Diamonds}{10-Diamonds}{2-Diamonds}{8-Spades}{4-Hearts}. Altergott a întors {q-Hearts}{7-Spades} pentru damă-high, Selbst era mai bună cu {a-Spades}{9-Diamonds} pentru as-high, dar Schemion a dus potul cu {7-Clubs}{7-Hearts} în mână.

Turneul a intrat în acest moment în bubble oficial. Presiunea a crescut mai ales pentru short-stackuri, unii ajungând de câteva ori la chiar mai puțin de cinci blinduri, dar au reușit să rămână în viață cu dublări succesive. În cele din urmă, a fost o dublă eliminare în bubble, dar Paul Newey a plecat acasă cu buzunarul gol, Mike McDonald terminând pe locul 8.

Newey și McDonald erau amândoi la câte un singur blind rămas. Newey a intrat all-in din UTG fără să se mai uite la cărțile sale, după care acțiunea a ajuns la McDonald în cutoff. A avut o decizie de luat și a stat puțin pe gânduri până să își dea seama ce să facă. McDonald a intrat și el all-in. Matt Glantz apoi a completat din small blind, iar Fabian Quoss a dat raise din big blind, forțându-l pe Glantz să iasă din luptă.

Newey {9-Hearts}{6-Diamonds}
McDonald {k-Spades}{q-Diamonds}
Quoss {a-Clubs}{q-Clubs}

Pe masă, {a-Spades}{8-Spades}{3-Diamonds}{6-Clubs}{5-Clubs}. Quoss a făcut perechea de ași câștigătoare, Newey s-a clasat pe locul 9 și a devenit bubble boy oficial pentru că a avut cele mai puține fise la startul mâinii, iar McDonald s-a clasat pe locul opt cu un cash de 217.320$.

Odată cu acea mână, au rămas șapte concurenți în luptă și aceștia se vor duela la noapte pentru primul mare premiu al anului.

Evenimentul poate fi urmărit live text în secțiunea dedicată a siteului PokerNews.

De asemenea, streamul video oferit de PokerStars în toate marile evenimente va fi disponibil pe pagina deja cunoscută. Click pentru transmisie.

Rămâi în contact cu noi prin Twitter și pe Facebook!

Name Surname
Donnie Peters

MAI POTI CITI:

Alte articole