Primul meu WSOP: Barry Greenstein și primul său cash umilitor în Main Event
În al doilea interviu al seriei produse la WSOP 2014, am avut ocazia să discutăm cu triplul campion mondial Barry Greenstein, ajuns în Las Vegas încă din 1992, când venise în „Orașul Păcatelor” cu scopul de a face bani în cele mai interesante jocuri de cash ale planetei. După ce și-a construit un buget, Greenstein a decis să încerce să joace în Main Event, riscând cei 10.000$ făcuți la cash pentru a juca împotriva celor mai buni pokeriști de turneu din lume. După cum știu deja fanii cărții sale „Ace on the River”, Greenstein a fost un parior în tinerețile sale, încercând de multe ori cele mai mari jocuri din oraș, conștient că era poate cel mai talentat jucător de la masă pe atunci.
După ce și-a revendicat locul în turneul din Binion's Horseshoe, Greenstein a realizat rapid că are în față adversari care cunosc jocul la fel de bine ca și el, găsindu-se la o masă cu jucători care ulterior au devenit toți simboluri în poker. S-a ridicat totuși la nivelul turneului, la fel cum a făcut-o în nenumărate rânduri de atunci, reușind un parcurs bun împotriva unui lot foarte dificil. A fost chiar la un pas să câștige Main Eventul, în primul lui turneu no-limit hold'em.
PokerNews: Barry, la 10 ani de când World Series of Poker s-a mutat într-o casă nouă, Rio All Suite, te rog să ne spui ce îți amintești despre prima ta experiență la WSOP.
Barry Greenstein: Primul meu WSOP a fost destul de interesant, dar era foarte diferit față de prezent. Mergeam acolo pentru jocurile de cash, nu pentru turneu, și deși nu îmi mai amintesc exact, presupun că am bătut jocurile de cash. Dar îmi amintesc că se juca foarte mult pot-limit hold’em pe atunci și eu eram văzut ca un jucător de no-limit Hold’em. Pot-Limit era o formă nouă pentru mine, dar jocurile nu erau cu mult diferite.
Poate că nu pare o sumă mare de bani, dar la finalul turneelor premergătoare Main Eventului, aveam ceva mai mult de 10.000$... nu era o avere, dar acela era bugetul meu. Așa că am intrat în Main Event, am prins o masă foarte grea și țin minte că erau așezați acolo jucători precum Dewey Tomko, T.J. Cloutier, Johnny Chan, Carl McKelvey, Bobby Hoff.
PokerNews: Toți la aceeași masă cu tine?
Da, toți erau acolo cu mine. Ei mă cunoșteau din jocurile cash și știau că sunt un jucător bun, dar în rest, printre jucătorii de turnee, nimeni nu mă cunoștea. Acela a fost primul meu turneu de poker.
PokerNews: Deci primul tău turneu a fost Main Eventul WSOP?
Da, așa este... de fapt mai jucasem un turneu mic la Commerce, dar acela a fost primul meu WSOP. Pe atunci, jucam și mult lowball. Nu mai țin minte cu exactitate dacă am mai jucat și un turneu lowball sau nu. Dar oricum, mă cunoșteau jucătorii de cash și țin minte că un tip de pe margine s-a uitat la masă și a zis în gura mare: „uită-te la toți jucătorii ăștia. Și pe urmă uită-te la tipul 'ăla'”, de parcă eu aș fi fost ciudatul ciudaților.
Bobby Hoff, care mă respecta destul de mult, a răspuns: „da, dar tipul ăla este cel mai bun jucător”. M-am ridicat la nivelul așteptărilor. Am fost lider la fise la acea masă când s-a terminat prima zi și m-am descurcat bine. Totuși, am făcut o greșeală într-o mână când am aruncat două dame. Mai târziu, tipul mi-a spus că avea doi nouari. Ne împrietenisem. În cele din urmă, am terminat turneul pe 22, am prins un premiu de 8.200$. Pe atunci, se dădeau și premii mai mici decât intrarea.
PokerNews: Ceva ieșit din comun, având în vedere structura de plată folosită în zilele noastre.
A fost destul de enervant, mai ales pentru că un alt lucru petrecut pe parcursul turneului era că existau tot felul de pariuri anexe. Un scoțian pe nume Terry Rogers era și bookmaker și a venit la mine după prima zi de turneu. Îmi dăduse cotă de 50 la 1, nu mă cunoștea. Și toți jucătorii de cash care mă știau au pariat pe mine pentru că era cota excelentă. A venit tipul la mine și mi-a spus „am vrut să fac cunoștință cu tine. Toți marii jucători de cash au pus bani pe tine. Dacă o să câștigi, mă ruinezi”.
A fost un moment distractiv. Am fost eliminat din turneu cu As-Damă de negru versus popi și m-a ros destul de mult treaba asta, pentru că tipul care m-a eliminat era un jucător foarte agresiv care deschidea cu raiseuri de patru blinduri. Numai că în acea mână, a deschis doar cu trei blinduri, ceea ce era un semnal și trebuia să îmi dau seama că nu vrea să mă piardă din mână. Până la urmă, am ajuns să dau all-in și m-a plătit cu popii lui. Am fost foarte deranjat și mă tiltasem serios în acel moment. Am încasat cei 8.100$, am trecut strada la Golden Nugget, acolo unde eram cazat, m-am dus țintă la o masă de blackjack și în 20 de minute am pierdut toți banii.
PokerNews: Și eu pot să fac partea a doua...
OK, deci eram complet falit. Eliminat din World Series, falit în Vegas. Și foarte supărat, pentru că am crezut că am o șansă mare în Main Event. Și chiar am avut, acum când mă gândesc în urmă. Probabil că a fost cea mai bună ocazie pentru mine să câștig Main Eventul, pentru că foarte puțini oameni mă cunoșteau pe atunci.
PokerNews: Mai era și faptul că Main Eventul avea pe atunci puțin peste 200 de jucători, dar cifra a crescut de la an la an, scăzând de fiecare dată șansele matematice ale unui participant.
Da, era un lot de 200 de înscriși și era un avantaj real să fii un jucător bun dar necunoscut.
PokerNews: În acel moment al carierei tale considerai că Main Eventul este un vis, sau un obiectiv de urmărit?
Nu, nu… nici măcar nu mă gândeam la turnee. Jocurile de cash erau domeniul meu. Main Eventul era cel mai mare turneu, dar nu călătoream pentru vreun turneu. Nu aveam de unde să știu că este ceva atât de important de câștigat, sincer. Dar pe lângă caracterul meu competitiv, și în special dacă joci un singur turneu pe an iar acela este cel mai mare turneu, când ai o șansă săîl câștigi este enervant să nu reușești mai mult decât am reușit eu. Știi, orice alt loc în afară de prima poziție ar fi fost dezamăgitoare.
Așa că m-am întors acasă, am început din nou să joc în Cameo Club unde erau multe cash-uri No-Limit, situati în Palo Alto. Pe atunci nu exista internetul, dar cumva, toată lumea mă aprecia și mă susținea. Erau totuși telefoane, era și o mică parte de presă, iar oamenii puteau chiar să sune din alte părți și să se intereseze despre Main Event. Când am jucat turneul, nu am știut că tot clubul din care plecasem ținea cu mine. Când m-am întors, mă vedeau ca pe cel mai bun jucător din club, și probabil că și eram. Deci când am reintrat în club, era un banner pe care scria „Felicitări, Barry”, și toată lumea mă bătea pe spate și îmi strângea mâna, iar eu mă gândeam că tot ce am făcut a fost să merg în Las Vegas și să pierd toți banii. Toți oamenii aceștia mă felicită și eu trebuie să le zâmbesc.
Nu uita că s-ar putea să te gândești că este o realizare să termini pe 22 în Main Event. Și așa ar fi în ziua de azi, dar pe atunci, tot ce înțelegeam eu era că am pierdut bani într-un turneu pe care îl puteam câștiga. Am pierdut 2.000$ în Main Event, iar restul banilor i-am spulberat în 20 de minute de ciudă. Deci nu eram într-o foarte bună dispoziție cu privire la toată treaba asta, dar trebuia să zâmbesc și să ascult oameni care spuneau „Te-am urmărit în turneu, ai făcut un joc grozav, este cel mai bun rezultat al cuiva din această parte”.
PokerNews: Care crezi că este cel mai memorabil moment World Series of Poker pentru tine, după acel prim contact cu Las Vegasul?
Sunt sigur că prima mea brățară (5.000$ No-Limit Deuce to Seven Draw din 2004). Nici atunci încă nu devenisem un jucător de turneu, dar eram la o emisiune televizată, [Poker] Superstars [Invitational], iar Mori Eskandani mi-a spus „joacă mai multe turnee ca să putem să spunem ceva despre tine”. I-am răspuns că „vo încerca să joc câteva și să câștig unul”.
Așa că am intrat în 2004 în World Poker Open Tunica și am reușit să câștig. După cum spuneam, nu călătorisem pentru turnee în afara Vegasului și a zonei californiene, acolo unde mergeam să joc cash. Așa că am început să circul pentru turnee și am câștigat unul în Mississippi, după care m-am dus la WSOP și țin minte că i-am spus din nou lui Mori: „voi juca niște evenimente în acest an, voi încerca să câștig unul”. La primul turneu în care mi-am dorit să câștig o brățară, am reușit să câștig o brățară. Partea interesantă a fost că am făcut un pariu cu Doyle, așa că premiul din turneu l-am donat în scopuri caritabile, dar am câștigat pariul cu Doyle.
PokerNews: Au trecut peste 20 de ani de la primul tău WSOP și, evident, au fost atât de multe schimbări în poker. Creșterea explozivă, loturile tot mai mari, popularitatea copleșitoare a jocului în rândul oamenilor obișnuiți. Ai avut vreun moment în care să prevezi ce ava să vină? Când ai jucat la WSOP în 1992 ți-ai imaginat tot ce s-a întâmplat până azi?
De ce să îmi fi imaginat? Știi, eram toți niște degenerați, jucam poker și era un fel de convenție a noastră, așa era pe atunci World Series.
PokerNews: Ai mai lipsit de la vreun WSOP de atunci?
Nu, am jucat în fiecare ediție de atunci până azi.
PokerNews: Te captivase așa cum se întâmplă azi cu noii participanți?
Nu, deloc. Am mers acolo pentru că acolo erau jocurile cash. De exemplu, în anul când a câștigat Chris Moneymaker Main Eventul, am câștigat de trei ori banii lui în jocurile de cash. Deci nu eram degeaba pe acolo... trebuie să vă amintiți că pe vremea aceea, până la momentul Moneymaker, jocurile de cash erau mult mai mari decât turneele. Unele sunt și acum, dar nu le joc, însă turneele nu erau chiar o afacere foarte profitabilă. Câștigai o brățară, uneori câștigai 30.000$, dar puteam să joc un cash unde aveam șansa să mă ridic cu 100.000$. Deci nu mă atrăgea așa numitul farmec al WSOP, ci faptul că toți jucătorii erau acolo în același moment, și trebuia să merg și eu pentru partidele bune pe care le aveam la dispoziție.
PokerNews: În 2014, ești o imagine simbol pentru World Series și pentru întreaga lume a pokerului. Care sunt obiectivele tale în acest an, ce ai considera că este un festival reușit?
Din punct de vedere al turneelor, dacă nu câștig o brățară, nu consider că am un festival de succes. Iar pentru jocurile cash, dacă nu câștig o anume valoare minimă, iar nu este o perioadă satisfăcătoare.
PokerNews: Încă mai joci în partidele de cash la fel de mult ca înainte?
Nu, nu atât de mult, pentru că m-am obișnuit să joc turneele. Acum am chiar o șansă mai mare să câștig un turneu decât în anii trecuți, pentru că atunci jucam turneele, la două noaptea mă băgam la cash până la șase dimineața. Uneori mai prindeam și ceva ore de somn, alteori nu, jucam din nou în turneu. Practic singurele ore de somn erau când eram eliminat dintr-un turneu și nu reușeam să prind un loc la o masă de cash. Asta este, cu opt-zece ani în urmă aveam o formă fizică mai bună și făceam față solicitării.
Acum sunt aproape de 60 de ani, cred că voi câștiga unele brățări în următorii ani, și asta mai ales pentru că mă voi odihni mai mult, nu voi mai putea să păstrez același ritm ca atunci. Poate că nu mai am rezistență... De fapt rezistență am dar, sincer, nu mai joc la fel de bine ca în trecut. Așa că acum, în comparație cu zece ani în urmă, trebuie să fiu mai odihnit pentru a face față jocului. Așa că acum trebuie să mă asigur că sunt suficient de odihnit.
Mai avem disponibilă și o înregistrare video din interviul lui Greenstein cu Jon Zaun:
Rămâi în contact cu noi prin Twitter, Facebook și pe Google+!
