Legiuitorii francezi vor sa discute cu jucatorii despre viitorul pokerului

Charles Coppolani, seful Comisiei de licentiere a gamblingului in Franta, a fost de acord sa discute cu o delegatie a jucatorilor de poker despre viitorul pokerului online.
Intalnirea va avea loc pe 22 octombrie si vine ca urmare a reactiei lui Coppolani fata de un articol publicat pe siteul Poker-Academie sub titlul: "ARJEL si universul imaginar al D-lui Coppolani: e timpul sa actionam acum!"
"Tara arde si baba se piaptana", acuza autorul articolului. "Prestatia dezastruoasa a ARJEL ne aminteste ca trebuie sa ne implicam si sa muncim pentru a aduce reformele de care are nevoie pokerul."
Conform Poker-Academie, comisia franceza nu a reusit sa ajute industria pokerului in crearea unui mediu sigur pentru gambling.
"Probabil ca pokerul nu mai este la fel de popular ca alta data", parafrazeaza articolul in continuare declaratiile lui Coppolani in primul sau interviu dupa ce a ajuns presedintele Comisiei de licentiere. "Insa aceasta afirmatie poate la fel de bine doar sa incerce sa eludeze problemele cauzate de o legislatie care nu functioneaza."
Primul pas din cadrul unui proiect ambitios
Coppolani a devenit presedinte al ARJEL la inceputul anului 2014, inlocuindu-l pe fondatorul comisiei, Jean-Fraçois Vilotte, dupa ce acesta a decis sa paraseasca sefia comisiei cu doi ani inaintea incheierii mandatului.
Inca de la venirea lui in functie, Coppolani a fost considerat de catre comunitatea jucatorilor de poker responsabil pentru declinul industriei online de poker din cauza ineficientei masurilor adoptate si a nereusitei campaniilor de popularizare a pokerului.
Scepticismul fata de initiativele ARJEL s-a facut simtit si in reactiile fata de anuntata intalnire, multi jucatori de poker francezi considerand ca discutia nu va aduce schimbari majore in ceea ce priveste dezvoltarea industriei.
"Nu e cazul sa visam: o simpla intalnire nu inseamna mare lucru", a scris un jucator francez pe forumul online ClubPoker.
"Ar putea insemna crearea unei punti de comunicare intre comisie si jucatori", a continuat acesta. "Ideea este sa facem din asta un punct de plecare in incercarea de a conlucra mai indeaproape cu legiuitorii."
Asa cum spunea fostul presedinte al comisiei, Vilotte, intr-un interviu pentru PokerNews, atat jucatorii cat si legiuitorii considera ca printre schimbarile vitale de care are nevoie industria pokerului in Franta pentru a se dezvolta se numara scaderea taxelor si acceptarea intrarii in bazinul international de jucatori.
"Avem nevoie de legi mai flexibile la nivel national si de mai multa putere decizionala pentru legiuitori pentru a face fata in mod eficient schimbarilor din acest sector de piata", a spus Vilotte. "Apoi mai avem nevoie si de o perspectiva globala asupra gamblingului si o mai buna intelegere a acestei piete."
Fii la curent cu ultimele stiri din poker direct de pe retelele sociale. Urmareste-ne pe Twitter si pe Facebook!
Comenteaza despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.