"Ce-o fi fost in capul tau cand te-ai pus allin cu nimic?" Stiinta are acum un raspuns

PartyPoker (site care a ales sa se retraga de pe piata din Romania si este de sperat sa revina acum dupa intrarea in vigoare a noii legislatii) s-a asociat cu un producator de echipamente EEG (Electro-encefalografice) pentru gaming in incercarea de a determina o corelatie intre performanta la poker si activitatea cerebrala.
Creierul emite permanent, in functie de tipul de activitate, impulsuri electrice cu anumite frecvente ce depind de starea psihica, nivelul de excitatie si solicitare si de starile emotionale de moment. Aceste impulsuri (unde) electrice sunt clasificate, in functie de frecventa lor, in unde cerebrale Beta, Alfa, Teta sau Delta, corespunzand diverselor niveluri de excitatie - de la starea de alerta la starea de calm. Deasemeni, cele doua emisfere cerebrale emit impulsuri diferite in functie de zona solicitata: emotionala sau rationala.
Dispozitivul folosit de autorii experimentului este un set de casti ceva mai complicat, dotat cu electrozi, numit Epoc si dezvoltat de compania SimpleUsability Ltd.

Experimentul implica participarea unui numar de jucatori de diferite nivele de performanta ce joaca sesiuni de 40 de minute online, timp in care le sunt inregistrate partidele de poker si, in paralel, variatia reactiilor electrice cerebrale in timpul fazelor de joc. Apoi, oscilatiile inregistrate sunt analizate in conjunctie cu situatiile in care au fost pusi jucatorii si apoi se fac comparatii intre modurile de reactie ale incepatorilor si avansatilor pentru determinarea unui comportament mental optim la masa de joc.
Recent, castile au fost testate si in mediu live, la o etapa World Poker Tour, in cazinoul londonez Aspers. Cobaiul a fost un jurnalist de la Daily Star caruia i-au fost masurate undele emise in diverse faze de joc.

Concluziile analizelor sunt inca insuficient dezvoltate, insa s-a constatat ca in general cu cat creste nivelul de excitatie sau frustrare, scade calitatea jocului. S-a mai constatat ca jucatorii incepatori se activeaza la faze de joc diferite de cele care excita expertii.
De pilda, aparitia flopului pe masa nu pare sa ridice mari semne de intrebare pentru incepator. Insa expertul inregistreaza, la venirea flopului, o intensa activitate cerebrala care ii solicita zona de experienta si cea rationala in mod intens.
O alta diferenta intre incepator si expert este nivelul de stress inregistrat la actiunea "all-in": de data aceasta incepatorul este cel al carui creier intra in modul turbo, pe cand creierul profesionistului pare mai calm si familiar cu situatia.
O prezentare grafica a efectelor inregistrate, cat si un set de interpretari primare se pot consulta pe Your Brain On Poker.
Ar putea aceste studii avea efecte asupra dezvoltarii unui joc mental perfect? Cel mai probabil da, insa nu facand din noi niste cyborgi impenetrabili emotional, ci prin analize care sa ne informeze asupra momentelor in care devenim vulnerabili pentru a sti in ce faze din joc trebuie sa ne calmam si sa ne stapanim pentru a nu lua decizii gresite.
Fiti la curent cu ultimele stiri si noutati din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook!
Comentati despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.