WPT Viena Main Event: românul Vlad Darie joaca astazi in ziua 2

Cand a trecut Atlanticul catre Europa, cu ceva ani in urma, in timpul celei de-a doua lui tinereti, intr-o calatorie numita "The Poker Boom", cine s-ar fi asteptat ca acest joc pasionant sa nu-si gaseasca gazdele predilecte in zonele meridionale, de sud, acolo unde pasiunea si riscul par la ele acasa ci mai degraba in zonele nordice ale batranului continent, acolo unde domina calculul si ratiunea?
Cine s-ar astepta ca un oras traditionalist, cu o imensa amprenta istorica si imbibat de spiritul germanic al seriozitatii, cum este Viena, sa imbratiseze atat de entuziast jocul de poker? Si totusi s-a intamplat, parca pentru a se mai dovedi odata in plus ca pokerul este imbinarea armonioasa intre psihologie si matematica, intre placere si calcul rece, in ultima instanta intre pasiune si ratiune.
Montesino Card Casino din Viena este in prezent, in tandem cu vecinii de la Concord Casino unul din huburile pokerului european. De data aceasta, musafirii au fost World Poker Tour, operatorii din top 3 la nivel mondial cand e vorba de organizat turnee mari, internationale.
Cu denumirea completa 2015 partypoker World Poker Tour Vienna, festivalul - inceput pe 4 martie si programat sa se incheie marti 17 martie - este astazi in momentul lui de efervescenta: ziua 2 a Main Eventului de 3300 de euro.
Astazi de la ora 15:00 se va juca ziua 2 dupa doua zile 1 din care a razbatut un total de 113 jucatori. Printre acestia, un singur roman: Vlad Darie.
Vlad Darie ca jucator de poker este o categorie in sine. El nu a transformat pokerul intr-un job stresant si solicitant si cu toate acestea joaca mai intens decat multi alti profesionisti. El nu este unul din blazatii care vad deja jocul fara emotie si au in cap numai calcule privind ROI-ul, stake-ul, swapurile, cheltuielile, binkurile, ci se arunca la masa de joc din pura placere, aprins ca un gambler si rece ca un matematician. Nu-i place sa vorbeasca despre poker, ci despre maini de poker. El si-a extrapolat cu succes talentul si in jocul online, devenind un reper pentru orice jucator care vrea sa devina grinder de turnee pe internet. Alaturi de Dany Parlafes, el a fost o portiune substantiala din ceea ce am putea numi "prezenta romaneasca" la WPT, foarte slaba de data aceasta in raport, de pilda, cu vecinii nostri din sud, bulgarii, care par ceva mai stimulati decat noi sa joace poker, probabil si in urma victoriei lui Ognyan Dimov impotriva lui Parlafes la Deauville nu demult.
Vlad a tras doua gloante in acest turneu. In ziua 1A a fost eliminat de campionul WCOOP 2014 Main Event Fedor Holz dupa o zi foarte dificila, la o masa intesata de "grei", asemeni lui. In ziua 2 a reusit sa ajunga la un maxim de 60.000 de fise si, spre final, plafonat de un run de carti greu de exploatat, a reusit sa "tuneleze" catre ziua 2, cu un stack putin sub medie: 41.700 de fise.
Un numar de 206 intrari s-au inregistrat pana acum in Main Event, insa si astazi, la startul zilei 2, inscrierile mai sunt inca deschise, astfel ca ne asteptam sa vedem putin peste cei 113 calificati din zilele 1.
Chip-leaderii primelor doua zile sunt Fedor Holz si ungurul Zoltan Szabo. Jocul se reia de la ora 15:00 si este transmis in format live-text pe pagina dedicata a partenerului roman al WPT, PokerFest.
Main Eventul WPT Viena se va incheia marti 17 martie, ziua mesei finale. Ii tinem pumnii romanului Vlad Darie, ultimul ramas in turneu (daca nu se va decide si Dany "Kman" Parlafes sa reintre astazi la startul zilei 2 - decizie pe care aproape ca suntem in stare sa pariem).
Ramaneti alaturi de noi pentru a urmari desfasurarea WPT Viena facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook!
Comentati despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.