Full Tilt si PokerStars fuzioneaza
Anticipata de unii, cea mai sonora stire din pokerul online a iesit oficial in media: Full Tilt si PokerStars vor fuziona punandu-si bazinele de jucatori la comun, insa pastrandu-si fiecare aspectul si promotiile proprii.
Fuziunea va avea loc in aceasta primavara.
PokerStars si-a achizitionat in 2012 fostul mare rival insa l-a lasat sa functioneze independent - dar cu rezultate mult sub asteptari. In ciuda unui software perfect, Full Tilt nu si-a mai putut recapata fosta glorie de dinainte de devalizarea camerei de catre fostii proprietari. Odata pe locul 2 in topul global, camera a cazut sub top 10. Un loc nemeritat pentru calitatea clientului de poker, insa o pedeapsa aspra din partea comunitatii inselate de bani inainte de achizitie.
Este aceasta fuziune inevitabila?
Nu acesta a fost planul in momentul cumpararii, spune Chris Grove de la OnlinePokerReport intr-o discutie cu PokerNews. "Insa optiunea a fost mereu pe biroul conducerii", spune acesta. "Intr-o lume in care Full Tilt si-ar fi gasit o nisa de piata unica sau intr-o lume in care pokerul online ar fi crescut, cu siguranta ca am fi vazut cele doua camere functionand separat. Insa esecul Full Tilt de a-si recapata personalitatea si o piata proprie a facut din optiunea fuzionarii o realitate".
Comunicatul de presa oficial subliniaza beneficiile aduse de aceasta fuziune jucatorilor:
"Jucatorii de pe Full Tilt vor continua sa beneficieze de experienta brandului indragit, cu avatarurile Full Tilt si cu recompensele inovatoare - cum ar fi promotia The Deal. Jucatorii vor avea in acelasi timp acces la o varietate mai larga de jocuri, nivele de buyin, turnee si la fonduri mai mari de premii. PokerStars se va bucura la randul sau de o marire a lichiditatii si de o imbunatatire mai rapida a softului, dat fiind ca echipele de dezvoltare se vor uni".
Practic, jucatorii se vor putea loga si prin softul Full Tilt, insa cu numele lor de pe PokerStars. Jucatorii cu conturi pe ambele camere vor putea folosi doar datele de pe PokerStars. Jucatorii fara un cont pe PokerStars vor trebui sa-si creeze unul. Comunicatul asigura jucatorii ca Amaya va ramane fidela strategiilor separate ale celor doua branduri.
Exista insa si posibilitatea ca jucatorii Full Tilt sa fie complet inglobati de PokerStars si softul Full Tilt sa fie vandut. "Vanzarea Full Tilt (chiar daca nu se cunoaste inca un potential cumparator) va aduce intre 10 si 50 milioane $ profit pentru Amaya. Platforma va putea fi folosita si ca atu in eventuale negocieri viitoare", anticipa Grove.
Fiti la curent cu ultimele stiri si noutati din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook! Comentati despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.