Breaking News: David Baazov se retrage de la conducerea Amaya

Amaya Inc, compania proprietara a PokerStars si Full Tilt, a anuntat astazi printr-un comunicat oficial ca Presedintele si CEO-ul David Baazov s-a retras din aceste doua functii.
"Domnul Baazov s-a retras voluntar pentru a pregati o oferta de preluare privata a companiei si pentru a nu deranja compania in perioada in care el va raspunde la acuzatiile facute de catre Autorité des marchés financiers (AMF). Domnul Baazov va ramane membru in consiliul director", precizeaza comunicatul.
"Consiliul i-a numit pe Divyesh (Dave) Gadhia drept Presedinte Interimar si pe Rafi Ashkenazi drept CEO interimar", continua comunicatul.
"Domnul Gadhia este director la Amaya din 2010, inainte fiind timp de 8 ani CEO la Casinos & Entertainment Limited.
Domnul Ashkenazi este CEO la Rational Group - compania operativa a Amaya care contine PokerStars si Full Tilt. El a functionat pana in 2015 la Rational Group in pozitia de Chief Operating Officer, fiind responsabil cu marketingul, suportul pentru clienti, managementul camerelor, managementul IT, plati, securitatea si integritatea jocului la cele doua camere de poker. Inaintre de a lucra la Amaya, domnul Ashkenazi a fost CEO la Playtech".
Declaratia lui David Baazov
In comunicat este reprodusa si declaratia lui David Baazov in privinta acestei retrageri: "Ca intotdeauna, nu vreau sa fac decat ce este corect pentru Amaya si actionarii sai. Cred ca retragerea mea provizorie va ajuta la evitarea implicarii companiei si managementului ei in procesul meu de contestare a acuzatiilor ce mi se aduc, si astfel voi avea si timp sa-mi pregatesc actiunea de cumparare a companiei".
Reamintim ca in urma cu doua luni, Baazov si-a exprimat intentia de a achizitiona in intregime Amaya de la actionarii publici, in numele unor investitori privati. In orice caz, oferta lui Baazov a fost facuta la 15$ pe actiune cand actiunile din piata erau in jur de 20$. Acum insa, dupa acuzatiile AMF, actiunile Amaya au scazut la 11$.
Cu patru zile in urma, Baazov a fost acuzat de catre Autoritatea Pietelor Financiare din Quebec de manipularea actiunilor si tranzactii privilegiate.
Ramaneti alaturi de noi pentru a urmari indeaproape soarta conducerii celei mai importante camere de poker din lume.
Fiti la curent cu ultimele stiri si noutati din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook!