Breaking: PokerStars anunta o reforma majora in circuitul live

pokerstars championship pokerstars festival

Arena pokerului live este pe cale nu mai fie niciodata asa cum o stim acum, incepand cu 2017, dupa anuntul facut de oficialii circuitului live PokerStars astazi la Barcelona.

Familiarele nume European Poker Tour si Eureka Poker Tour vor deveni o amintire. In locul acestora, PokerStars va crea doua mega-branduri globale ce vor depasi granitele continentului: PokerStars Championship si PokerStars Festival. Era si timpul. European Poker Tour devenise un nume neincapator pentru anvergura seriei.

PokerStars Championship

Sub acest nume, se va lansa o serie de evenimente cu anvergura globala. Etapa inaugurala va avea loc in Bahams, in locul PokerStars Caribbean Adventure, intre 6 si 14 ianuarie 2017, si apoi va inconjura planeta, cu opriri in cele mai mari orase si cazinouri. Cele mai multe etape vor dura 10-11 zile si vor oferi pana la 100 de turnee, incununate ca pana acum cu un Main Event de 5.000€/$. Deja sunt planificate pentru 2017 opriri in Bahamas, Barcelona, Monte Carlo, Macau si Panama, urmand ca in urmatoarele luni sa se anunte si altele, in cadrul unui program complet pe 2017.

Turul va avea si un clasament propriu Player of the Year care va concura la faima cu cel alcatuit de WSOP. Fiecare etapa va avea un leaderboard si castigatorul acestuia va primi un pachet VIP pentru prima etapa din anul urmator (cheltuieli complete si tichet la Main Eventul PokerStars Championship), si o invitatie la un turneu in format "winner-takes-all", gratuit si exclusiv, cu 100.000$ pentru castigator.

PokerStars Festival

Mezinul circuitului live PokerStars se va numi PokerStars Festival. Aceasta serie chiar va fi un festival in toata regula. Turneele vor fi mai ieftine (plecand de la 100 si pana la Main Eventul de 1.000 - 1.500$), insa pe langa acestea accentul va fi pus pe distractie de orice fel: turnee de cazino (blackjack, ruleta etc.), competitii de toate felurile, jocuri (intr-o zona speciala numita StarsFun), toate proiectate sa atraga jucatori de poker recreationali care vor o vacanta insotita de poker si nu invers.

"Pe cata vreme PokerStars Championship va contine evenimente de top in cele mai prestigioase destinatii din lume, similar cu mult-indragitul EPT, PokerStars Festival va avea un caracter accentuat regional si va fi mai mult o vacanta cu poker", explica Edgar Stuchly, Directorul de Evenimente Live al PokerStars.

Gata si cu ultima urma de birocratie din sistem

Cu acest prilej, PokerStars si-a modernizat si sistemul de inregistrare in turnee, cu o platforma online de inscriere de la distanta si cu mult inainte de eveniment, cu o aplicatie mobila pentru toate evenimentele live si cu terminaluri cu autoservire pentru ca inregistrarile sa mearga fluent. In plus, circuitul va avea un site comun, unificat, in care sa se oglindeasca informatii despre toate evenimentele live PokerStars adunate intr-un singur loc.

Prima oprire, pe piata cea mai disputata: SUA

Pentru start, prima editie PokerStars Festival va avea loc intr-un punct strategic esential: in New jersey, intre 29 octombrie si 6 noiembrie. "Suntem decisi sa crestem piata din New Jersey ca parte din strategia noastra de intrare in SUA", a spus Eric Hollreiser, Directorul de Comunicatii al companiei.

Vor fi 50 de turnee in Resorts Casino Hotel in Atlantic City de la 100 la 5.000$, vor fi invitati toti cei care se califica drept celebritati in poker in frunte cu cei din Team Pro (Jason Somerville, Daniel Negreanu, Barry Greenstein, Jason Mercier, Chris Moneymaker, Vanessa Selbst) si va fi in primul rand distractie si apoi poker. Unul din punctele de atractie, de pilda, va fi un Survivor "Immunity" Tournament ce ii va avea drept staruri jucatori din celebrul show televizat, Tyson Apostol si "Boston Rob" Mariano.

Ramaneti alaturi de noi pentru a afla primii cele mai bune informatii, strategii si promotii din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook! Urmariti-ne pe iOS, Android sau iPad.

DISTRIBUIE SUMARUL ARTICOLULUI
  • PokerStars anunta o reforma majora in circuitul live

  • Adio EPT! Bine te-am gasit PokerStars Championship!

Name Surname
PokerNews Romania

MAI POTI CITI:

Alte articole