Phil Ivey si David “Devilfish” Ulliott sunt admisi in Poker Hall of Fame

poker hall of fame phil ivey David “Devilfish” Ulliott

Legendarii Phil Ivey si David “Devilfish” Ulliott sunt de astazi membri in cel mai exclusiv club al lumii pokerului, Poker Hall of Fame au anuntat oficialii WSOP intr-un comunicat. Cei doi maresc componenta clubului la 54 de membri.

Noii admisi au fost propusi de public si votati de cei 27 de membri in viata ai clubului si de un comitet de 18 membri din media pokerului, a anuntat Consiliul Guvernator al PHOF.

Ivey era cel mai probabil castigator al nominalizarii si doar faptul ca inca nu implinise 40 de ani l-a tinut inafara clubului in anii din urma. Cariera si rezultatele lui in poker sunt inegalate. Considerat ani in sir cel mai bun jucator de poker din toate timpurile, Ivey cumuleaza peste 35 de milioane $ din incasari live si online si este cel mai tanar jucator de poker cu zece bratari WSOP.

Iata discursul sau de acceptare:

"Vreau sa multumesc membrilor in viata ai Poker Hall of Fame cat si membrilor media care au votat pentru mine," a inceput el. "E o onoare sa ma aflu in aceeasi categorie cu legendarii Chip Reese sau Doyle Brunson. Iubesc pokerul si acest joc mi-a facut mult bine. Am fost unul din putinii norocosi care au reusit sa traiasca din pasiunea lor. Din fericire, sunt la fel de pasionat acum ca atunci cand am pasit pentru prima data pragul la Binion's sa joc primul meu turneu WSOP. Multumesc familiei mele, prietenilor si tuturor fanilor pokerului din lumea intreaga care mi-au tinut pumnii in aceasta aventura."

Ulliott, care s-a stins din viata in aprilie 2015 dupa ce a pierdut showdownul cu o boala necrutatoare, a primit aceasta recunoastere dupa ce a fost cel mai activ si eficient promotor al jocului de poker in Regatul Unit. A jucat poker peste doua decenii, are o bratara WSOP si caracterul sau pitoresc si inimos a facut deliciul audientei in showuri precum Late Night Poker.

Iata mesajul familiei sale la primirea vestii:

"Multumim publicului, presei si membrilor Poker Hall of Fame pentru ca l-au votat pe David. Stim ca el este undeva acolo sus, zdranganind la chitara lui si intrebandu-se de ce a durat atat de mult. Si probabil ca stie toata lumea cu ce ton intreaba asta. Nu trece o zi fara ne gandim la el si sa ne fie dor de el, insa astazi suntem mandri si fericiti ca si-a gasit locul meritat in istoria pokerului. Legenda lui Devilfish merge mai departe! [...] Amintiti-va cu totii vorbele lui David: <<Viata e o cursa contra cronometru. Nu dureaza mult. Traiti-o din plin!>>"


Ramaneti alaturi de noi pentru a afla primii cele mai bune informatii, strategii si promotii din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook! Urmariti-ne pe iOS, Android sau iPad.


DISTRIBUIE SUMARUL ARTICOLULUI
  • Phil Ivey si David “Devilfish” Ulliott sunt admisi in Poker Hall of Fame

Name Surname
PokerNews Romania

MAI POTI CITI:

Alte articole