Domeniul poker.com e scos la vanzare cu 20.000.000$

Cel mai simplu domeniu de internet dedicat pokerului, www.poker.com este scos la licitatie cu un pret de pornire pe masura: 20.000.000$!
"Suntem agentii exclusivi de vanzare a domeniului super-premium Poker.com care are in spate 15 ani de branding si traficul aferent," scriu NameJet si RightOfTheDot intr-o scrisoare catre entitatile interesate (de pilda, compania romaneasca Gaming Consulting fiind unul din destinatarii ofertei).
Domeniul este pus in vanzare alaturi de alte nume exclusiviste precum poker.asia (50.000$), lucky.com (6,5 milioane $), holdem.net (30.000$) sau mai modestul skillpoker.com (5.000$).
In acest moment, site-ul este static si abandonat, cu ceva stiri fierbinti din 2014, un aspect invechit si o multime de linkuri de afiliere.
Ce sanse sunt ca proprietarul Poker.com Inc. care a rezervat domeniul pe 99 de ani in anul 1999, sa obtina suma ceruta? Dupa parerea noastra, destul de mici, si iata de ce: daca s-ar vinde cu 20 de milioane, poker.com ar deveni al patrulea cel mai scump domeniu din lume (in spatele insurance.com, vacationrentals.com si privatejet.com care au costat intre 30 si 35 de milioane $). Este greu de crezut ca jocul de poker (un domeniu mai mult sau mai putin de nisa) ar putea concura cu buzunarele fara fund ale gigantilor din asigurari.
Daca pana pe 30 ianuarie 2018 nu se va gasi niciun cumparator instant, domeniul va intra in aceeasi zi la licitatie live in Las Vegas cu ocazia evenimentului NamesCon.

Dincolo de toate speculatiile in privinta pretului atat de piperat, numele domeniului este o mina de aur pentru o campanie de SEO, cu potential urias de vizibilitate pe motoarele de cautare.
Ramaneti alaturi de noi pentru a afla primii cele mai bune informatii, strategii si promotii din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook! Urmariti-ne pe iOS, Android sau iPad.