5 piedici pe care si le pun singuri jucatorii de la mize mici

5 piedici pe care si le pun singuri jucatorii la mize mici

Nathan “BlackRain79” Williams este unul din cei mai eficienti jucatori din lume la mize mici si autorul popularelor carti de strategie pentru micro-stakes Crushing the Microstakes si Modern Small Stakes. El scrie in mod regulat pe teme de micro-stakes pe blogul lui, www.blackrain79.com si este unul din cei mai eficienti grinderi la mize mici din lume.

La primul contact cu pokerul, suntem atrasi mai intai de intensitatea si suspansul acestui joc. Dupa ce depasim luna de miere, realizam ca jocul ne solicita si o multime de abilitati si cunostinte si, daca vrem sa continuam, trebuie sa incepem sa fim castigatori. Problema majoritatii jucatorilor este ca nu pot trece niciodata de mizele foarte mici, iar multi nu reusesc sa bata nici macar aceste mize. Cauza este faptul ca fac in mod repetat greseli care le blocheaza progresul. E ca si cum s-ar impusca singuri in picior, iar si iar.

In acest articol, voi discuta despre primele 5 cele mai frecvente cauze ale jocului pierzator si ale stagnarii la mize foarte mici.

1. Lipsa de autocontrol in situatii de tilt

Prima si de la distanta cea mai mare cauza a stagnarii este irosirea banilor in perioadele de tilt.

Pokerul este un joc dur, in care poti "rula prost" saptamani, luni si, in cazuri extreme, ani intregi. Insa, pe termen lung, toti vom primi un numar egal de maini pierzatoare si castigatoare. Si cine rezista la perioadele proaste trece testul mental pe care i-l da acest joc.

Cei care sunt in stare sa-si pastreze cumpatul si sa-si controleze emotiile sunt cei mai mari castigatori. Daca chiar vreti sa mergeti inainte cu pokerul si sa urcati in mize, este obligatoriu sa luati foarte in serios controlul tiltului, al perioadelor de furie si frustrare.

2. Intrarea in jocuri proaste

Un joc prost este cel in care nu exista la masa cel putin un jucator slab sau un jucator aflat in tilt. De la acestia si numai de la acestia vin banii in poker.

Bineinteles, in turnee nu ne alegem noi adversarii. Insa cine joaca cash si nu-si selecteaza cu grija mesele nu are nicio scuza pentru aceasta indolenta.

E drept, unii din noi vrem doar sa intram la o masa si sa jucam ceva poker. Insa daca mai si vrem sa castigam - mai ales in aceasta perioada in care jocurile au devenit foarte dificile - va trebui sa facem efortul in plus de-a ne selecta cu grija jocurile.

3. Jocul prea pasiv

Una din frumusetile pokerului este ca cel mai des nimeni nu a prins nimic. Asta inseamna ca potul va merge la cine stie sa lupte pentru el.

Jucatorii de elita stiu asta si, tehnic vorbind, aceasta atitudine ii separa de restul. Ei nu primesc asii si nu fac culorile mai des decat altii. Pur si simplu culeg poturile acelea mici de care nimeni nu pare interesat, practicand un joc agresiv.

Insa agresivitatea in poker este o arma cu doua taisuri. Agresivitatea necontrolata este mai paguboasa decat daca foldam totul si jucam numai cu nuts.

Prima data cand va asezati la masa de joc, ganditi-va la acele poturi mici si medii - poturi in care toti fac limp si check. Puteti castiga un astfel de pot facand un bet sau chiar un raise?

4. Beturi pentru valoare insuficiente

Beturile pentru valoare (cu mana cea mai buna) sunt cheia succesului la mize mici. Motivul este ca la aceste mize aveti adversari care intampina mari probleme cand e sa gaseasca butonul de fold.

Evident, stiti ca e bine sa pariati masiv cu mainile mari precum fullurile, seturile si perechile mari. Insa jucatorii la mize mici rateaza sa extraga valoare cu mainile bune din esalonul inferior, cum ar fi top-pair cu kicker slab sau chiar middle pair - mai ales pe river. Sfatul este: daca credeti ca sunt sanse sa fiti mai bun cu o mana medie, incercati sa faceti un bet pentru valoare.

Daca faceti beturi pentru valoare corecte, uneori o sa primiti call de la mainile mai bune. Nu va temeti de asta, e un semn ca aveti o frecventa buna de value bet.

5. Refuzul de a folda cand e cazul

Nu ma refer la situatiile evidente, cand aveti o mana foarte slaba sau nimic si e clar ca sunteti batuti. Vorbesc de situatiile cand aveti o mana destul de buna - cum ar fi top pair sau chiar overpair - insa boardul si actiunile oponentului va sugereaza clar ca sunteti batuti.

Ce este fantastic la mizele mici e faptul ca adversarii joaca robotic. De pilda, daca va platesc un bet pe flop si apoi va fac raise pe turn, au o mana puternica, de genul doua perechi sau mai mult. Chiar daca aveti o mana care arata fantastic - de exemplu un overpair - aceasta isi pierde din valoare imediat ce luati in calcul linia puternica a oponentului.

Un raise pe river este o alta miscare pe care jucatorii la mize mici o iau foarte in serios si nu o fac decat cu maini mari. Ei nu au capacitatea sa-si strecoare in rangeul de raise pe river si bluffuri. De aceea, este bine sa luati adesea dificila decizie de-a folda o mana de genul top pair pe river, caci foarte rar oponentii vor arata maini mai slabe cand va intampina betul cu un raise.

In poker nu exista "call pentru ca trebuie". Sau se numeste altfel: "call prost".

In concluzie...

Pe hartie, pokerul este un joc simplu si toti sunt experti cand vine vorba. Dificultatea incepe atunci cand trebuie sa combinam tot ce stim in febra momentului - caci acolo "se separa baietii de barbati".

Nimic din ce am insirat in acest articol nu este complex sau revolutionar. Toate aceste lucruri le stiati deja, cel putin intuitiv. Ceea ce este posibil ca nu stiati este cat sunt ele de importante cand e vorba sa jucati un joc castigator si sa evoluati dincolo de mizele mici.


Ramaneti alaturi de noi pentru a afla primii cele mai bune informatii, strategii si promotii din poker facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook! Urmariti-ne pe iOS, Android sau iPad.


DISTRIBUIE SUMARUL ARTICOLULUI
  • 5 piedici pe care si le pun singuri jucatorii de la mize mici

  • Nathan Williams, expert si antrenor de small stakes, despre cauzele stagnarii la mize mici

Name Surname
Nathan Williams

MAI POTI CITI:

Alte articole