Cati bani te costa "Fancy Play Syndrome" - sau "Sindromul Jocului Sofisticat"?
Tocmai citesc cartea lui Colson Whitehead, The Noble Hustle: Poker, Beef Jerky, and Death, publicata anul trecut. Totul a pornit de la un website (Grantland) care s-a oferit sa-l stackuiasca pentru Main Eventul WPT, in schimbul unui articol amplu in care sa vorbeasca despre experienta sa, articol care a ajuns sa fie chiar aceasta carte.
In cea mai mare parte a cartii vorbeste despre pregatirile pentru marele turneu. Citeste No Limit Hold’em: Theory and Practice a lui David Sklansky si Ed Miller si se hotaraste sa aplice ce a invatat intr-un joc la low stakes acasa la un prieten. Sau, cum se exprima el, „as incerca cateva din schemele lui Sklansky pe bietii de ei”.
Rezultatul? „Am pierdut in acea partida cei mai multi bani din viata mea la un home-game.”
Explicatia lui Whitehead pentru acest rezultat contraintuitiv este una instructiva:
In noaptea aceea am jucat de parca oamenii aia ar fi stiut ce vreau sa fac pariind de 2,5 ori big blindul aici, jumatate de pot pe turn acolo. Sklansky, Sklansky, am incercat, frate. Dar la ce-mi foloseste semi-blufful asta cand prietenul meu de la masa arunca bani in pot fara sa se uite, preocupat mai mult sa povesteasca despre cum ii erupe eczema. Doctorul ii daduse o reteta pentru un unguent cu steroizi pe care sa-l aplice local si la dracu, are de gand sa incerce orice. Sklansky, Sklansky, spune-mi: cum poate „momeala pentru beturile viitoare” sa strapunga platosa de fier a lui „Ia sa ne gandim, putin, baieti. La ce varsta esti „prea mare” ca sa fii inca alaptat?” Am fost coplesit de alergii. „Nu ai crede, dar sunt cateva beri fara gluten nasoale pe piata. E randul meu? A, da, dau doi dolari. Vezi, in loc sa foloseasca...” Daca nimeni nu observa noua mea strategie sireata, mai exista ea, oare?
Bryan Devonshire a adus odata in discutie aceasi problema, acum cativa ani, intr-un articol din acum disparuta revista Poker Pro. „Mereu rad cand oamenii nu realizeaza ca adversarii lor nu sunt atenti la joc si incearca, totusi, sa faca miscari impotriva lor”, observa Devonshire. „Pentru ca multi nu ar observa nici daca ar trece un elefant african peste masa, daramite ca bietul tau bluff ar fi trebuit sa reprezinte o mana.”
Un jucator semi-profesionist prieten de-al meu a exprimat acest concept in probabil cel mai concis mod: „Nu poti juca poker de nivelul 3 impotriva celor care nu pricep nivelul 1” (pentru o introducere in conceptul nivelurilor de gandire la poker, vedeti “Scara nivelurilor de gandire in poker; tu unde te situezi?”)
Ideea e ca trebuie sa intelegi la ce nivel joaca adversarul tau si sa folosesti asta ca sa-ti dai seama cum il poti bate.
Invatatura asta m-a costat mult intr-una din primele mele vizite intr-un card-room. Pe vremea aceea, tot ce stiam despre poker stiam din ce furasem din comentariile lui Mike Sexton in transmisiile World Poker Tour. Ma aflam intr-un turneu si am vazut o femeie punandu-se allin cu semnele clasice ale unei maini puternice: s-a aplecat in fata, si-a trantit fisele in mijloc plina de sine cu o figura de pisica ce tocmai a furat canarul din colivie.
Si m-am gandit: "Aha! Am mai vazut asta la WPT. Cand pare puternica nu are nimic. Blufeaza!" - am dat call si mi-am pierdut aproape toate fisele.
Intr-adevar, multi jucatori recreationali tind sa para puternici cand sunt slabi si invers. E un mod extrem de amator de a-ti "ascunde" mana, insa pare ca ei nu realizeaza asta si utilizeaza aceasta tehnica in continuare. Aceasta femeie era insa si mai sofisticata de atat: nici macar nu se gandise sa-si ascunda puterea mainii pretinzand ca ar avea o mana opusa. Ea arata putere cand avea o mana puternica si slabiciune cand avea o mana slaba. Oops!
Pe cand mergeam la Vegas, unul din locurile preferate era Bill’s Gamblin’ Hall & Saloon, renovat recent sub numele de The Cromwell. Pe atunci, avea cele mai mici mize din oras: 0,5$/1$ si buyin minim de 20$. Evidet ca atragea cei mai lipsiti de experienta turisti si chiar multi care jucau poker pentru prima data.
M-am prins imediat ca strategia mea standard nu merge in locul acela. Ajustarea esentiala era sa renunt complet la bluffuri, cu care nu as fi facut decat sa arunc banii pe fereastra.
Jucatorul tipic de acolo avea zero abilitati de citire a mainilor. Nici macar ideea ca ar exista ceva numit "citirea mainilor adversarului" nu exista acolo. Mai mult, nici nu stiau cat de puternica trebuie sa le fie mana ca sa castige cu ea - li se parea natural sa plateasca pe river un bet mare, avand in mana doar o pereche mica.
Odata ce am facut aceasta ajustare, Bill's a devenit vaca mea de muls. Jocul nu mai era atat de palpitant fara miscari sofisticate si ambuscade, insa prefer oricand banii inaintea distractiei.
Asadar, data viitoare cand te va bate gandul sa faci un bluff rafinat care ar putea functiona la jucatorii care gandesc, opreste-te o clipa si intreaba-te daca ai de-a face cu astfel de adversari. Daca ei nu iti vor citi corect semnalele, renunta la idee. Rezuma-te sa joci la nivelul lor - doar ca putin mai bine decat ei.
Fiti la curent cu ultimele strategii de jocfacandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook!
Comentati despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.
