Microstakes Grind cu Iustin: Începutul începuturilor

Iustin Cojocaru

Joacă poker de trei ani și, la fel ca oricare dintre noi, a fost la început un fish. Dar nu a pierdut timpul și nu s-a complăcut în mediocritate. A studiat enorm, și-a îmbunătățit jocul extrem de mult și azi joacă sesiuni de 8-10 ore zilnic în turneele SNG de mize mici, cu un grafic de invidiat. Astăzi poate să grinduiască 9-12 mese simultan și printre ele mai are timp și de un Facebook, o știre, un forum... El esteIustin „jus884” Cojocaru, un jucător de poker din România care își ia munca în serios și răsplata este pe măsură.

Pentru că mulți apelau la el cu tot felul de întrebări și îi cereau tot felul de sfaturi, Iustin s-a gândit că nu ar fi rău să ofere coaching pentru începători, pentru jucătorii de micro-mize, pentru cei care au ambiția și determinarea să treacă dincolo de vaietele despre badbeat-uri și să învețe poker, astfel încât să fie mereu câștigători.

Și-a făcut o pagină de Facebook unde se prezintă atât pe el, cât și rezultatele sale, iar de acum, Iustin va oferi pentru cititorii PokerNews o serie de articole de strategie despre fundamentele grindingului, abordarea optimă a jocului pentru realizarea unui profit și multe alte informații pe care suntem convinși că le veți găsi utile.

Așadar, să-i dăm drumul primului interviu.

Microstakes Grind cu Iustin: Începutul începuturilor 101

„Fără să joci în bankroll, nu ai nicio șansă să reușești”

Salut Iustin, unde te poziționezi în prezent ca grinder de SNG-uri?
Recent, am trecut de la SNG-uri Turbo la SNG-uri non-Turbo de 4,50$, dar eu ce am învățat a fost doar la turbo, 2,50$ și am jucat o perioadă stack-uit la 3,5$ și 8$. Doi ani de zile am jucat 2,5$, 3,5$ cu rebuy și 8$, iar acum am trecut la 4,5$ non-Turbo. Am ajuns la un anumit nivel și, ca să îmi îmbunătățesc jocul, aici este o ocazie foarte bună. Structura este mult mai deep, ai mai mult timp la dispoziție, blindul este la 15 minute, nu la 5 minute, o diferență de la cer la pământ. Jocul e altfel, „fishi” sunt ca la turbo si mă pregătesc mai bine pentru MTT-uri.

Ești unul din puținii antrenori de poker din România. Ce te-a determinat să oferi coaching?
Când e vorba de prieteni, nu poți să pretinzi bani, dar am început să am tot mai multe solicitări și, la un moment dat, mi-am spus „stai puțin, time is money. Fac chestia asta o oră cu X, o oră cu Y, două ore cu altul. Eu când mai joc, când fac banii?”.
Așa, câștig ceva fără variație. Am cunoscut deja destul de mulți oameni interesați. Vorbesc despre jucătorii care nu au o experiență foarte mare și care sunt la început, până în zece mii de SNG-uri jucate.

Care este primul lucru pe care îl predai?
Am rămas mască de foarte multe ori. Joci poker de jumătate de an și nu știi ce este bankroll? Este o noțiune elementară. Evident, bankrollul e punctul de plecare. Dacă nu joci în bankroll, nu ai cum să obții rezultate. Sau dacă obții rezultate, ele sunt datorită unei conjuncturi favorabile, ai un run bun, facem să zicem în două săptămâni rezultate, după care dacă nu ții cont de bankroll, pierzi imediat banii. Fără să joci în bankroll, nu ai nicio șansă să reușești.

Disciplina este fundamentală. Fără disciplină, nu poți să faci grinding în poker

Cum îți calculezi bankrollul necesar pentru un grinding?
În turbo, regula e simplă. 200 de buy-in-uri ca să poți să joci în bankroll. Deci la 2,5$, trebuie să ai 500$ în cont.
E drept, eu am jucat și cu ceva mai puține buy-in-uri, dar în momentul în care aveam aproape zece mii de SNG-uri în spate și știam că bat miza, că am un dolar pe joc profit. Atunci îmi permit să pornesc cu 300$. Eu, de obicei, îmi lăsam minim 500$ în cont tocmai ca să joc în bankroll.

„Analiza, studiul și corectarea erorilor”

Ce ar trebui să facă un recreațional care a învățat ABC-ul și vrea să se apuce de poker în mod serios? 200 de buy-inuri probabil că nu reprezintă singura condiție.
Da, într-adevăr, îți mai trebuie și altele. Un jucător care vrea să facă bani trebuie să fie în permanență preocupat să își îmbunătățească jocul. Mă întreabă mulți cum am reușit. Eu nu consider că am reușit deocamdată, dar în ultima perioadă îmi completez veniturile din asta și sunt mulțumit.

Esențial este să încerci în permanență să îți îmbunătățești jocul. Iar când ești pe downswing, să nu te plângi în permanență de acest aspect. Dacă ești pe downswing, trebuie să îți cauți greșeli în jocul tău, și în ziua de azi, sunt atât de multe forumuri care pot să te ajute. Ai acces la videoclipuri, cărți, surse de informare, o grămadă.

Pe lângă volum – prin volum bați variația – îți trebuie bankroll de început, trebuie să sacrifici cel puțin o oră pe zi în care să stai să faci singur analiză. Dacă te ajută un coach, e și mai bine. Este foarte ușor. Ai Holdem Manager care îți pune la dispoziție turneele pe care le-ai jucat, poți să îți notezi mâinile, ai Boom-ul de pe Stars, ai instrumente la îndemână care te pot ajuta. Este o diferență foarte mare între momentul în care am 9-12 mese deschise pe monitor și momentul în care rezerv câteva minute pentru studiul unei mâini. În timpul analizei, ai posibilitatea să găsești soluții mai bune și, astfel, să îți îmbunătățești jocul.

Am șansa să îmi repar erorile și fără analiză, dar trece mult mai mult timp până când mă prind eu, din experiență, că în spotul acela puteam să joc mâna mai bine, să îmi iau mai multă valoare. Astfel, prin autoanaliză sau prin coaching, a doua zi ai posibilitatea să îți corectezi greșelile. Asta trebuie să fie grija pe care fiecare jucător trebuie să o aibă. În fiecare zi, câte puțin, îți perfecționezi jocul.

Cât de mult contează programele de analiză și de statistică?
Pentru începători, e foarte important să aibă un soft special de monitorizare, gen Holdem Manager. Eu recomand și Tournament Shark. De exemplu, eu îi notez pe toți jucătorii, am vreo cinci culori pe care le folosesc. Nu există masă finală fără să îmi notez adversarii. E foarte important să ai acest ajutor. Să joci acum fără Holdem Manager e ca și când ai juca legat la ochi. Cu el, știi în fața cărui tip de jucător te afli. Sunt niște investiții, dar merită.

Nici eu nu le-am avut de la început, dar când am reușit să bat miza, mi-am dat seama cât de folositoare mi-ar fi și mi le-am luat. Acum să mă pui să joc fără ele ar fi un foarte mare handicap. Sunt obligatorii pentru un jucător care vrea să facă bani în pokerul online.

Care sunt aspectele de bază în luarea unei decizii?
Din punctul meu de vedere, de câte ori iei o decizie, trebuie să ții cont de foarte multe elemente. Evident, contează faza în care te afli într-un SNG. Dacă ești la început, atunci este simplu jocul, blindurile sunt mici și joci mult mai tight. Nu ai de ce să investești în pot ca să iei 10-20 de fise, față de stackul tău de început de 1.500. Nu ai de ce să te bagi în playuri aiurea și să deschizi cu mâini marginale cât timp nu ai un câștig mare de dobândit. Și atunci, în prima fază a sng-ului, sau a unui turneu, jocul tight îl practică marea majoritate a regularilor. Apoi, pe măsură ce blindurile cresc, începi să îți deschizi range-ul direct proporțional cu mărimea blindurilor. Dacă aștepti doar cărțile premium, mai ales la turbo, vei vedea că nu prea ai timpul necesar.

Acum intervine al doilea element, poziția la masă, early, middle, late. În funcție de poziție, aceeași carte din early position nu o joci, pe când în late-position trebuie să deschizi potul.

Contează mai apoi, când ești într-o mână, stackul tău și stackul adversarului.

Apoi, ținem cont de tipul adversarului... tight, loose, pasiv, agresiv, pește, regular... Play-ul diferă la mine dacă îl văd că este pește, față de un play cu un regular. Joc diferit în aceeași situație.

De fiecare dată în care iau o decizie, trebuie să țin cont de aceste lucruri și, în ultimul rând, trebuie să avem în vedere și mărimea blindului.

Par foarte multe elemente pe care trebuie să le studiezi în câteva secunde...
La început, e dificil să iei decizia în câteva secunde printr-o analiză a elementelor de mai sus. Dar ușor-ușor, un regular care bate miza chiar și la 2,5$ și e câștigător, face această analiză. Altfel, nu poți fi profitabil.

Dacă începi să le practici, mai întâi începi să ții cont de stackul tău și de faza turneului. Apoi te uiți la ce fel de jucător este adversarul. Ușor-ușor, prin exercițiu, analiza devine o rutină pe care ți-o formezi și astfel este ușor de practicat. E complicat să faci analiza acestor elemente jucând la multe mese, dar pentru început, poți să o faci la o masă, apoi poți trece la mai multe mese. Eu așa am făcut și acum joc între 9 și 12 mese.

Pentru astăzi, este suficient. În curând, veți avea un nou episod de strategie cu Iustin Cojocaru. Până atunci, baftă la mese!

Rămâi în contact cu noi prin Twitter și pe Facebook!

MAI POTI CITI:

Alte articole