Suferi de oboseala decizionala? Ce este puterea vointei si cum poate fi manipulata

2015 Septembrie 20

John Tierney este jurnalist in sectiunea stiintifica la The Times. Acest eseu este o adaptare din cartea scrisa de el impreuna cu Roy F. Baumeister, Puterea vointei - redescoperirea celui mai mare avantaj al omului ce va aparea luna aceasta (in septembrie 2015).

Trei detinuti din Israel au fost adusi in fata unei comisii de eliberare conditionata. Cei trei isi executasera doua treimi din pedepse si comisia a eliberat doar pe unul din ei. Ghiciti pe care:

• Cazul 1 (analizat la 8:50 a.m.): Un arab condamnat la 30 de luni pentru frauda;
• Cazul 2 (analizat la 3:10 p.m.): Un evreu condamnat la 16 luni pentru agresiune fizica;
• Cazul 3 (analizat la 4:25 p.m.): Un arab condamnat la 30 de luni pentru frauda.

In deciziile comisiei s-a observat o tendinta, insa nu datorata etnicitatii, naturii infractiunilor sau marimii pedepsei. Cel mai important a fost momentul zilei in care s-a tinut sedinta, dupa cum au constatat cercetatorii dupa peste 1.100 de cazuri analizate in decurs de un an.

Comisiile monitorizate au aprobat eliberarea in aproximativ o treime din cazuri, dar probabilitatea eliberarii a fluctuat masiv in functie de momentul din zi al deciziei. Prizonierii judecati dimineata devreme au primit eliberarea in 70% din cazuri, pe cata vreme cei judecati la sfarsitul programului au fost eliberati in mai putin de 10% din cazuri.

In exemplul de mai sus, sansa l-a favorizat pe detinutul audiat la 8:50 dimineata, el fiind eliberat. Cel de-al treilea, avand aceeasi infractiune, a ramas inchis. La fel si evreul. Eroarea lor a fost ca aparusera la audieri in momentul gresit al zilei.

Cauza nu este reaua intentia a judecatorilor, dupa cum s-a constatat, ci pur si simplu faptul ca puterea lor decizionala obosise peste zi. Putini realizeaza ca li se intampla asa ceva, iar cercetatorii abia reusesc acum sa desluseasca mecanismele acestei oboseli decizionale si cum poate ea fi contracarata.

Acest tip special de oboseala explica de ce oameni dealtminteri calmi se cearta cu colegii sau familia, de ce cheltuie lumea sume prea mari pe haine sau de ce cumpara mancare nesanatoasa. Indiferent cat de rational ai fi, platesti un pret biologic pentru fiecare decizie pe care o iei. Oboseala rezultata e diferita de surmenajul fizic - practic nu esti constient de faptul ca esti obosit - ci pur si simplu nu mai ai energie mentala suficienta. Si cu cat mai multe decizii iei peste zi, cu atat creierului ii vine mai greu sa le ia, si atunci cauta scurtaturi, de regula intr-unul din urmatoarele doua feluri:

Primul, este sa devii nesocotit, sa actionezi impulsiv in loc sa faci efortul de a evalua consecintele ("La naiba, ce poate fi rau? Hai sa pun poza asta si pe Facebook!").
Al doilea este forma suprema de economie a energiei mentale: nu faci nimic. In loc sa lupti cu decizia, eviti orice alegere. Ocolirea deciziei produce probleme pe viitor, insa pe moment usureaza povara mentala. Incepi sa rezisti oricarei decizii de a schimba ceva si de a face o miscare potential riscanta - ca de pilda eliberarea unui detinut care ar putea recidiva.

Oboseala decizionala este cel mai nou concept ce pleaca de la un fenomen denumit "epuizarea eului" de catre Roy Baumeister ca omagiu la o ipoteza mai veche a lui Freud. Experimentele lui Baumeister au demonstrat ca avem o cantitate limitata de energie dedicata autocontrolului. Cand ni se epuizeaza aceasta energie, nu rezistam, de pilda, tentatiei de a incalca dieta mancand dulciuri. Subiectii obligati sa reziste la un film prost, au cedat ulterior mai repede in fata obligatiei de-a rezolva teste ce necesita autodisciplina - gimnastica sau exercitii mentale. "Puterea vointei" s-a dovedit astfel a fi mai mult decat un termen popular sau o metafora. S-a dovedit o forma de energie mentala ce se poate consuma. Experimentele au confirmat ca aceasta notiune este ca un muschi ce oboseste la utilizare si se conserva atunci cand evitam tentatiile. In studierea procesului epuizarii eului, cercetatorii s-au concentrat initial pe acte care solicita autocontrol, vointa (ca de pilda rezistenta impotriva tentatiei in fata unei cupe cu inghetata). Nu ii interesau deciziile de rutina, de pilda alegerea intre ciocolata si vanilie - un proces mental care presupuneau ca e distinct de abstinenta si mult mai putin obositor. Parea evident ca alegerea intre ciocolata si vanilie nu necesita puterea vointei.

La sfarsitul zilei, ma puteai convinge sa fac orice

Insa unul din cercetatori, Jean Twenge, a inceput sa lucreze la proiect imediat dupa ce-si facuse pregatirile de nunta. Twenge si-a amintit cat de epuizat s-a simtit in seara de dupa ziua cand alesese decorurile de nunta. "La sfarsitul zilei, ma puteai convinge sa fac orice", le-a spus Twenge colegilor. Simptomul le-a parut tuturor familiar si le-a dat o idee.

Au mers la o lichidare de stocuri si au cumparat diverse obiecte pe care le-au pus in fata a doua grupuri de studenti. Primul grup trebuia sa aleaga intre obiecte: "Ce preferi, pixul, sau lumanarea? Sapca sau tricoul? Caietul rosu sau cel verde?" Al doilea grup a fost lasat doar sa priveasca obiectele si sa raspunda la intrebari care nu implicau o alegere (de pilda cat de des au folosit un produs sau altul in ultimele sase luni etc.).

Dupa aceasta, participantii au fost pusi sa reziste cat mai mult cu mana in apa cu gheata - act care necesita autodisciplina. Grupul care a avut decizii de luat intre obiecte a renuntat mult mai repede, cu o medie de 28 de secunde, fata de grupul de control care a avut o medie de 67 secunde. Evident, toate acele decizii marunte le subminase vointa - si nu a fost un efect izolat, fiind confirmat si in experimente mai complexe.

Teoria a fost testata si in Mall. Cumparatorii care deja colindasera magazinele si luasera multe decizii au renuntat mult mai rapid la un test de calcule mentale decat cei proaspat intrati in magazin.

Orice decizie - fie ca e pentru cumpararea unei perechi de slapi sau pornirea unui razboi - poate fi etapizata in ceea ce cercetatorii au numit "modelul Rubicon al fazelor de actiune", dupa povestea lui Cezar care stia ca daca trece râul Rubicon cu armata incalca legile imperiului si starneste un razboi civil. Asteptand pe malul raului, Cezar era in "faza predecizionala" cand evalua riscurile si avantajele de a declansa un razboi. Apoi s-a oprit din calculat si a trecut raul, ajungand la "faza postdecizionala", cand "zarurile au fost aruncate".

Intregul proces al deciziei este de natura sa consume putere decizionala, insa ce faza a procesului e mai obositoare? Pentru a afla, Kathleen Vohs, colega a lui Baumeister, a folosit website-ul de cumparaturi al firmei Dell Computers intr-un experiment cu trei grupuri. Primul grup trebuia sa analizeze caracteristicile si performantele componentelor (monitoare, hard-diskuri etc.) fara sa fie nevoie sa aleaga. Al doilea grup a primit o lista de specificatii predeterminate si a fost rugat sa configureze un computer parcurgand etape laborioase, pas cu pas, de gasire a componentelor cele mai potrivite. Al treilea grup a primit sarcina sa decida ei ce caracteristici vor la computer si sa treaca prin procesul de alegere a componentelor. Ei nu au facut doar sa contemple optiunile (ca primul grup) si nici sa implementeze alegerile altora (ca al doilea grup). Ei au trebuit sa "arunce zarurile", iar aceasta sarcina a fost cea mai obositoare. Cand s-a masurat ulterior capacitatea de autocontrol, ei au fost de departe cei mai storsi de vointa.

Altfel spus, experimentul a demonstrat ca trecerea râului a fost mai obositoare decat celelalte doua optiuni: fie sa stai pe malul râului evaluand optiunile, fie sa marsaluiesti spre Roma cu decizia deja luata. Ca rezultat, cineva cu vointa mai slaba decat a lui Cezar s-ar fi blocat. Pentru un judecator obosit, respingerea cererii de eliberare nu este mai usoara doar pentru ca elimina riscul ca detinutul eliberat sa recidiveze, ci si pentru ca pastreaza decizia pentru mai tarziu, fara sa sacrifice nicio optiune: il va putea elibera sau retine in continuare la o data ulterioara. O parte din rezistenta noastra la decizii vine din frica noastra de a renunta la optiuni. Cuvantul "decizie" are aceeasi origine cu "omucidere", venind din latinescul "caedere" care inseamna a taia, a ucide - iar aceasta teama se mareste atunci cand se instaleaza oboseala decizionala.

Cand esti epuizat mental, devii reticent la compromisuri, acte ce sunt forme obositoare de manifestare decizionala. In regnul animal nu exista prea multe negocieri intre pradator si prada. Compromisul este o abilitate umana complexa si deci este prima care are de suferit cand dispare puterea vointei. Devii ceea ce cercetatorii numesc un "calic cognitiv" care isi stocheaza cu zgarcenie energia. Daca faci cumparaturi, risti sa privesti doar un aspect al produsului, de pilda pretul: cumperi cel mai ieftin. Sau doar calitatea: vrei ce e mai bun (strategie mai usoara atunci cand plateste altcineva). Oboseala decizionala te face prada usoara pentru vanzatorii abili care stiu cand sa-ti plaseze oferta de vanzare, dupa cum a demonstrat profesorul Jonathan Levavd de la Stanford in experimente cu costume de haine la comanda si masini noi.

Clientii (reali) ai unui dealer auto din Germania aveau de ales caracteristicile si optionalele pentru masinile pe care voiau sa le cumpere: 4 tipuri de schimbator, 13 tipuri de jante, 25 de configuratii ale motorului, 56 culori de interior etc. La primele alegeri, clientii erau foarte atenti cu optiunile lor, dar cand s-a instalat oboseala decizionala, nu le-a mai pasat si au mers pe oferta standard. Si cu cat mai complexe erau deciziile initiale (de pilda sa aleaga intre 56 de nuante de culoare), cu atat mai rapid cedau si acceptau mai departe sugestiile dealerilor. Manipuland ordinea in care li s-a cerut clientilor sa aleaga intre diverse elemente, cei epuizati decizional au platit in medie cu 1500 de euro mai mult la factura finala: fie pe jante de fite sau pe motoare prea puternice, platind cu atat mai mult cu cat mai putina energie decizionala le mai ramasese.

Rezultate similare s-au observat si la alegerea costumelor la comanda: cu cat decizia era luata mai spre finalul seriei de decizii, cu atat se lasau pe mana vanzatorilor, si cu cat primele decizii erau mai dificile, cu atat experienta lor de cumparator era mai obositoare per ansamblu si mai plicticoasa.

Cumparaturile pot fi indeosebi obositoare pentru saraci deoarece ei trebuie sa lupte permanent cu compromisurile. In lumea bogata, nu ezitam mult cand cumparam un sapun. Insa un economist la Princeton, Dean Spears, a oferit locuitorilor unui sat sarac din India sa aleaga intre sapunuri de mare calitate pentru preturi foarte mici (insa mari pentru puterea lor de cumparare). Aceeasi oferta a fost facuta in zone ceva mai instarite din India. Cei din zona saraca si-au epuizat mult mai repede puterea vointei, dupa cum a rezultat dintr-un test de mentinere a stransorii pe un inel de cauciuc.

Spears si alti cercetatori discuta despre faptul ca oboseala decizionala este un factor major si subestimat al mentinerii saracilor in capcana saraciei. Deoarece situatia financiara ii expune la multe compromisuri, le ramane mai putina putere a vointei sa se dedice scolii, muncii sau altor activitati care le-ar permite sa acceada la clasa de mijloc. E greu de stiut exact cat de important este acest factor, dar este neindoielnic ca oamenii saraci nu au vointa. Studiu dupa studiu demonstreaza ca lipsa autocontrolului este corelata cu veniturile mici cat si cu o puzderie de probleme conexe incluzand rezultate slabe la scoala, divort, infractionalitate, alcoolism si sanatate precara. Lipsa de autocontrol a creat mitul "saracului netrebnic", insa Spears cere intelegere pentru cei care se epuizeaza in razboiul zilnic cu deciziile pe fondul banilor putini. Intr-un studiu s-a constatat ca atunci cand saracii si bogatii merg la cumparaturi, saracii mananca mult mai des in timpul iesirii. Acest fapt este o confirmare a mentalului lor epuizat - la urma urmei s-ar putea abtine sa cumpere junk food sau gustari de-a gata precum Cinnabons, excese care duc la o rata mai mare a obezitatii intre saraci. Daca alegerile la magazin epuizeaza mai mult saracii decat bogatii, nu degeaba acestia din urma sunt cei care arunca in cos la finalul cumparaturilor, cand sunt epuizati decizional, tablete de Mars sau bomboane Skittles. Nu degeaba sunt numite cumparaturile de la final "cumparaturi la impuls".

Si nu numai acesta este motivul pentru care dulciurile sunt plasate la casierie. Cand sunt epuizati decizional, clientii sunt in stare sa cumpere cam orice fara sa gandeasca, insa sunt in special vulnerabili la sucuri si dulciuri, adica la ceea ce le ofera o doza rapida de energie din zahar. Daca vanzatorii s-au prins de acest truc de multa vreme, abia acum cercetatorii au descoperit si cauza.

Descoperirea cauzei acestui impuls de cumparare s-a facut in mod accidental, dupa un experiment esuat in laboratorul lui Baumeister. Acesta voia sa studieze "teoria Mardi Gras", dupa care pregatirea pentru un regim auster este ajutata de un abuz de placeri (sarbatoarea Mardi Gras se petrece chiar inaintea postului). In acest scop, a servit intr-o pauza intre teste de vointa unui grup un milk shake delicios si altui grup acelasi milk shake (la fel de hranitor), dar fara niciun gust. Spre surprinderea lui, ambele grupuri s-au descurcat similar la teste, ceea ce a demonstrat ca nu gustul bauturii (si satisfacerea placerii) stimuleaza recapatarea energiei decizionale, ci pur si simplu continutul caloric al bauturii.

Urmatorul pas a fost sa se serveasca o limonada cu zahar unui grup si una cu indulcitor (nehranitoare) altui grup. Grupul care a primit bautura cu indulcitori fara calorii s-a descurcat mai greu la testele de masurare a autocontrolului. Asadar glucoza, alimentand creierul cu energie, restaureza energia si mareste puterea vointei.

In ciuda acestei serii de descoperiri, influenta glucozei asupra puterii vointei nu a fost acceptata unanim de cercetatori. Unul din sceptici, Todd Heatherton, ucenic al lui Baumeister si pionier in ceea ce se numeste "neurologia sociala", a mai initiat un experiment pentru a observa daca "epuizarea eului" este remediata de glucoza. S-au recrutat 45 de femei care tineau dieta si li s-a inregistrat activitatea in creier pe cand urmareau fotografii apetisante cu mancare. Apoi li s-a pus o comedie si au fost rugate sa faca tot posibilul sa se abtina din ras. Apoi iarasi li s-au derulat fotografii cu mancare in timp ce creierul le era scanat. Rezultatele au aratat o crestere a activitatii in "nucleus accumbens", centrul responsabil cu recompensele, si o scadere a activitatii in "amygdala", unde se controleaza impulsurile. Asadar, controlul impulsurilor a scazut, iar tentatia de a manca a crescut.
Dupa administrarea de glucoza, aceste modificari in creier au disparut. Se pare asadar ca glucoza nu doar restabileste energia in creier, ci scade energia intr-un sector si o creste in altul. Lipsa glucozei produce un raspuns crescut la recompensele imediate si o atentie scazuta la cele pe termen lung.

Aceste descoperiri au aratat de ce dieta este cel mai dificil test de vointa posibil si de ce persoane cu o vointa fenomenala au totusi probleme cu greutatea. Ei isi incep ziua cu cele mai bune intentii, rezista croissantilor de dimineata, desertului la pranz, insa fiecare act de rezistenta le scade puterea vointei, pana cand, seara, trebuie sa si-o restaureze... cu glucoza. Ei sunt prinsi intr-o capcana tip Catch-22:

1. Pentru a nu manca ai nevoie de vointa;
2. Pentru a avea vointa trebuie sa mananci.

Dulciurile sunt preferinta principala a celor supusi la teste de vointa, nu snackurile sarate sau alte gustari fara zahar. Efectele glucozei in cazul comisiei de eliberare conditionata au fost evidente. Pe la 10:30 dimineata, membrii comisiei luau o pauza pentru o gustare. Detinutii audiati chiar inaintea acestei pauze aveau sanse de doar 20% sa fie eliberati. Cei audiati exact dupa pauza - 65%. Sansele scadeau iarasi pana spre masa de pranz cand sansele de eliberare cadeau la 10%, pentru a recreste dupa pranz la 60%. Asadar, justitia nu tine numai de ratiunea judecatorilor ci si de nivelul lor de glucoza.

Aceste oscilatii ne afecteaza pe toti, nu numai pe cei din comisia de eliberare. Experimentele ulterioare ale lui Baumeister au relevat ca de-a lungul unei zile ne petrecem intre 3 si 4 ore incercand sa rezistam tentatiilor. Si cu cat trece ziua, cu atat ne este mai greu.

Cele mai frecvente dorinte la care subiectii lui Baumeister raportau de-a lungul zilei ca incearca sa reziste erau impulsul de-a manca si cel de-a dormi. Urma impulsul de-a lenevi (un joc sau pur si simplu taiat frunza la caini in loc de munca), dupa care venea impulsul sexual si apoi cel de-a interactiona (de pilda pe Facebook). Metodele prin care subiectii rezistau erau diverse: de la gasirea unei activitati care sa le distraga atentia si pana la abtinerea bruta.

Cele mai usor de depasit tentatii erau cele de-a dormi, de-a face sex sau de-a cheltui bani si cele mai dificile erau cele de-a lenevi, de-a intra pe internet sau de-a deschide televizorul.

Presiunea asupra vointei noastre creste pe masura ce traim in medii mai evoluate, pentru ca suntem din ce in ce mai coplesiti de multimea de alegeri pe care trebuie sa le facem. Stramosii nostri aveau o viata mai monotona, insa un om modern tipic viziteaza peste 40 de website-uri pe zi si este supus la o puzderie de mici alegeri care ii epuizeaza in mod discret puterea vointei.

Momentul in care ramanem fara vointa nu este evident - ca acela de-a pica de oboseala la un maraton, de pilda. Cand puterea regulatorie a creierului cade, frustrarile devin mai iritante decat in mod normal, simtim mai puternic impulsurile de-a manca, bea, vorbi prostii (iar alcoolul amplifica aceste efecte), ne creste impulsul de-a combate, de-a dezbate, luam scurtaturi ilogice in deciziile noastre, favorizam castigurile pe termen scurt si pe cele care contin costuri amanate. Altfel spus, optam pentru optiunile mai sigure, mai simplu de luat cu scopul de-a ne conserva puterea electiva.

"Capacitatea de-a lua decizii bune nu este o calitate permanenta a unei persoane", spune Baumeister. "E o stare care fluctueaza".

Persoanele cu cel mai puternic autocontrol, dupa Baumeister, sunt cele care isi chivernisesc intelept de-a lungul zilei puterea vointei. Nu-si planifica intalniri nesfarsite una dupa cealalta. Evita tentatiile refuzand bufetele "all-you-can-eat". Isi stabilesc obiceiuri planificate pentru a evita nevoia de-a lua zilnic din nou aceeasi decizie. De pilda, in loc sa lase pentru fiecare dimineata decizia de-a face sau nu gimnastica, isi trec in agenda si respecta zilnic obiceiul de-a se intalni cu un prieten pentru a merge impreuna la sala. In loc sa mizeze ca vointa lor va ramane puternica toata ziua, o conserva pentru a o folosi doar la chestiuni urgente sau la decizii importante.

Importanta cautarii unui partener pentru motivare reciproca este evidenta: in loc sa decidem noi insine, este de preferat sa ne lasam fortati de partener pentru a face ceva ce altfel ne-ar consuma noua vointa.

"Pana si cel mai intelept om ia decizii imperfecte cand nu este odihnit si are nivel scazut de glucoza", spune Baumeister. De aceea cei cu adevarat intelepti nu-si restructureaza compania la ora 16:00. Nu isi asuma angajamente importante seara. Si daca totusi vor trebui sa ia decizii importante spre finalul zilei, nu o vor face pe stomacul gol. "Cei mai buni decidenti", spune Baumeister, "sunt cei care stiu cand sa nu aiba incredere in ei insisi".

Fiti la curent cu ultimele strategii de joc facandu-va cont pe Pokernews Romania sau direct de pe Facebook!
Comentati despre acest subiect sau despre orice alta tema din poker pe forumul nostru.

^{Traducere si adaptare dupa The New York times Magazine}

• Tag-uri

  oboseala decizionala strategie poker lifestyle